FOTO Și drumurile comunale sunt mortale. O șoferiță de 69 de ani a intrat frontal în altă mașină

DE Răzvan Nicolae | Actualizat: 15.07.2022 - 08:52
O femeie în vârstă de 69 de ani a decedat la spital, în urma unui accident rutier pe care l-a provocat pe drumul comunal DC 66. / Foto: ISU Timiș

O femeie în vârstă de 69 de ani a decedat la spital, în urma unui accident rutier pe care l-a provocat pe drumul comunal DC 66, în localitatea Stanciova.

SHARE

Biroul de presă al Poliţiei Timiş a anunţat că femeia se deplasa dinspre Herneacova spre Stanciova, iar la un moment dat a pătruns pe sensul opus de mers şi a intrat în coliziune cu un autoturism condus de o tânără de 24 de ani.

Citește și: Cu venituri de 4.200 euro/ lună, Robert Negoiță are de achitat datorii de 62 de milioane euro

În urma impactului, ambele conducătoare auto au fost rănite, iar şoferiţa de 69 de ani a rămas încarcerată.

"În cele două autoturisme se aflau doar şoferiţele. Victima a fost extrasă şi predată unui echipaj medical în stare de inconştienţă, dar cu semne vitale. Cealaltă persoană a fost preluată de ambulanţa SAJ şi transportată la spital, conştientă şi cooperantă, dar cu multiple traumatisme", a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Timiş, Elena Megherea.

Citește și: VIDEO Un vasluian a brevetat mașina viitorului. Nu are motor, nu poluează, merge cu aer comprimat

Femeia de 69 de ani a decedat la spital.

Poliţiştii au întocmit un dosar penal pentru ucidere şi culpă şi vătămare corporală din culpă.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te