Șefa Direcţiei de Sănătate Publică Bistriţa-Năsăud, Anca Andriţoiu, a precizat sâmbătă, pentru Agerpres, că până la această dată s-a confirmat prezenţa infecţiei cu noul coronavirus la cinci dintre cei 21 de beneficiari ai centrului, dar şi la trei infirmiere, urmând ca în cursul zilei să se primească şi restul de rezultate.
Potrivit informaţiilor postate pe site-ul Centrului Rezidenţial pentru Persoane Vârstnice "Sfinţii Zaharia şi Elisabeta" din comuna Maieru, acesta funcţionează din anul 2015, în cadrul Asociaţiei Filantropia Ortodoxă - Filiala Bistriţa-Năsăud.
O altă zonă de interes pentru autorităţile sanitare din judeţ este situaţia celui mai mare angajator din Bistriţa-Năsăud, o firmă româno-germană din domeniul cablajelor auto, cu peste 5.000 de angajaţi, unde până acum au fost identificate zece cazuri de COVID-19, fiind declarat "cluster".
Dintre cele zece cazuri, unul s-a soldat cu decesul pacientului, iar alte şase persoane au fost declarate vindecate.
Potrivit comunicatului de presă remis sâmbătă de Instituţia Prefectului Bistriţa-Năsăud, în judeţ au fost confirmate până acum 401 cazuri de infectare cu noul coronavirus, numărul fiind cu şapte mai mare decât în ziua precedentă.
În ultimele 24 de ore, a fost înregistrat un nou deces în rândul pacienţilor diagnosticaţi cu COVID-19, ajungându-se la un total de 34 de decese, iar alte şase persoane au fost declarate vindecate, numărul celor externaţi fiind de 285.
La această dată, în judeţul Bistriţa-Năsăud sunt în continuare active 82 de cazuri de COVID-19.