Un minor de16 ani, fiul vrăjitoarei Norvegia și al liderului clanului Sadoveanu, zis Cooper, a fost reținutpentru 24 de ore după ce i-a luat 10.000 de euro unei fete spunându-i ca e vrăjitor și că-i va rezolva problemele.
Fata a vrut apoi să renunțe la serviciile "vrăjitorului" însă a fost amenințată că vor fi publicate imagini cu ritualurile la care a luat parte și cu acte de violență.
„Din cercetări a reieşit că, în cursul lunii august 2022, o persoană, de 16 ani, având complicitatea unui tânăr, de 20 ani, ambii din judeţul Ilfov, ar fi indus în eroare o tânără, de 20 ani, din Păstrăveni, sub pretextul că pentru anumite sume de bani, ar fi realizat diferite ritualuri oculte. Astfel, persoana vătămată ar fi achitat 50.000 lei, pentru realizarea acestor ritualuri. Ulterior, când aceasta ar fi dorit să renunţe la serviciile prestate de cei doi, aceştia i-ar fi adresat în numeroase rânduri ameninţări cu acte de violenţă şi cu publicarea în spaţiul public a respectivelor ritualuri, cu scopul ca persoana vătămată să remită, în continuare, diferite sume de bani”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, subinspectorul Ramona Ciofu.
În urma percheziţiilor efectuate, au fost descoperite şi ridicate mai multe mijloace de probă care privesc posibila activitate infracţională a persoanelor vizate de anchetă, mai multe terminale mobile şi 850 euro.
Liderul Sadovenilor și dosarul vrăjitoarelor care au escrocat-o pe Oana Zăvoranu
În decembrie 2016, vrăjitoarea Melissa şi vrăjitoarea Vanessa au fost condamnate, de Tribunalul Ilfov, la câte trei ani de închisoare în cazul escrocării Oanei Zăvoranu.
Rada Mincă (cunoscută ca Melissa) şi Roxana Lider (cunoscută ca Vanessa), cele două vrăjitoare care o amenințau cu vrăji negative pe Oana Zăvoranca, au reușit să-i convingă pe judecătorii Curții de Apel București să le acorde o pedeapsă mai ușoară. Cele două au primit o pedeapsă cu suspendare de trei ani de închisoare. Instanţa a mai dispus ca Roxana Lider şi Rada Mincă să îi plătească, în solidar, Oanei Zăvoranu daune morale de 10.000 de euro rezultate din infracţiunea de şantaj.
S-a mai constatat că autoturismul Porsche Cayman ce a făcut obiectul infracţiunii de înşelăciune a fost restituit Oanei Zăvoranu. Procurorul de caz au arătat, în rechizitoriu, că vrăjitoarele Vanessa şi Melissa au determinat-o pe Oana Zăvoranu să încheie contracte de vânzare-cumpărare a unor bunuri mobile şi imobile, printre care şi autoturismul Porsche Cayman al acesteia. Oana Zăvoranu a fost deposedată astfel de bunuri şi bani, iar ulterior a fost şantajată şi ameninţată de Roxana Lider şi Rada Mincă.
Judecătorii au menținut totodată și decizia de achitare din primă instanță în cazul celorlalte şapte persoane judecate în dosar. E vorba de Sava Craiff Buzea, zis Manix, Ion Constantin, Ştefan Mincă, zis Rosovelt, Ştefan Ionuţ Voicu, Elena Ştefan, Sebastian Dobrescu şi Remus Mincă, zis Nat.
Dosarul a fost unul complex. Procurorul Maximilian Bălăşescu care se ocupase inițial de caz a fost și el condmnat definitiv în 2013 la cinci ani de închisoare după ce ar fi cerut mită 300.000 de euro pentru a închide dosarul. Cazul a fost preluat de alți procurori.
Interceptări din dosarul vrăjitoarelor
Relevante sunt însă interceptările din dosar:
VANESSA: E cu mine! Vagaboanta, OANA ZĂVORANU, mi-a dat telefon; i-am răspuns; să vezi ce-i fac în seara asta! Mi-a dat telefon azi şi i-am ridicat tonul! că: … „ Vreau să vin şi eu la tine! … Să fac şi eu lucru, să fac şi eu aşa, să continui şi eu aşa, … Să-mi meargă şi mie bine!”
MINCA REMUS „NAT”, CONCUBIN: Fă, ce spui? Ea?!
VANESSA: Ea! Aşa-i! Mi-a zis: „ Am făcut contract la … tv, şi am nişte bani, şi cutare, … şi cutare, … şi nu ştiu ce, … Vreau să-mi fie bine! De mâine- zice- chiar şi-n întuneric, când poţi tu, primeşte-mă ca sa vin, căci vreau să vorbesc ceva cu tine!”
NAT: O fi bine sa vina!?!
VANESSA: Să mor eu, când o veni, … Ştiu eu de ce vine! Nu vrea să-mi facă nimic, … dar vrea să mă tragă de limbă în privinţa „băiatului!”, ai auzit? Şi, … o să-i zic: „ Crezi că tu vii cu jargoane d’astea, …? Nu ştii că sunt vrăjitoare şi cunosc multe?! N-am ce să discut cu tine!
NAT: Daa, normal! Şi, în primul rînd, trebuie sa-i spui „ am foarte multă treabă, se apropie sărbătorile, .. acuma-i post! Acuma cu „ăla” nu se poate lucra, nu mai sunt probleme de rezolvat!”
VANESSA: Să-i spun aşa: „Uite am început să reiau treaba pentru tine, dar după sărbători, -pentru ca am intrat în postul Crăcinului, şi tu ştii că eu lucrez cu Dumnezeu, – eu, nu pot să mă mai bag să fac nimic!”