Accidentul s-a produs pe DN 7, în localitatea Bujoreni, din judeţul Vâlcea. Copilul a murit la spital. Avea 3 ani.
Accident grav pe un drum din România. Mai multe persoane, rănite. Un copil a murit
”Pompierii militari vâlceni au fost solicitaţi, cu puţin timp în urmă, pentru asigurarea măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor şi de prim ajutor, la un accident rutier, în localitatea Bujoreni, DN 7”, anunţă ISU Vâlcea, precizând că în accidentul rutier au fost implicate două autoturisme şi 8 persoane.
Conform reprezentanţilor ISU, au fost evaluaţi medical toate persoanele aflate în cele 2 autovehicule, ulterior şapte dintre ele fiind transportate la spital. Printre acestea este şi un copil în stop cardio-respirator.
Nu au fost persoane încarcerate.
La accident au intervenit forţe din cadrul Detaşamentului de Pompieri Râmnicu Vâlcea, cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o autospecială de descarcerare şi o autospecială SMURD, precum şi 3 ambulanţe SAJ, dintre care una cu medic.
De asemenea, pompierii au acţionat pentru înlăturarea pericolului de incendiu, prin deconectarea bornelor bateriilor celor două autovehicule.
Copilul în vârstă de 3 ani a murit la spital, anunță Agerpres.