Fiul lui Meleșcanu, consul la Strasbourg. Al lui Daniel Barbu (ALDE), la Edinburgh

DE Petru Zoltan | Actualizat: 29.06.2018 - 10:15

Fiul vitreg al ministrului Teodor Meleșcanu, Sorin Adrian Pîrvulescu, a fost trimis consul la Strasbourg. Premierul Viorica Dăncilă l-a numit consul la Edinburgh pe Anton Emanuel Barbu, fiul fostului ministru al Culturii Daniel Barbu, de la ALDE.

SHARE

Deciziile au fost publicate în "Monitorul Oficial" și sunt contrasemnate chiar de către ministrul Meleșcanu, de la ALDE. Pîrvulescu a ajuns în ministerul condus de tatăl său în 2013, prin detașare de la Senatul României, unde lucra și soția lui Pîrvulescu. 

Tot în anul 2013, mama lui Pîrvulescu și soțialui Meleșcanu, pensionara Viki Viorica Meleșcanu, a fost numită administrator special la compania Avioane Craiova în timp ce lucra ca expert Oficiul de Compensare pentru Tehnică Specială.

Slujbe pe barba lui tăticu'

Până în octombrie 2010, Sorin Adrian Pîrvulescu, a lucrat ca expert juridic la Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații. 

De acolo, a trecut la Senatul României, unde a fost pus șef peste Biroul de Proceduri Achiziții Publice. 

Soția sa, Camelia Oana Pîrvulescu, a lucrat ca director adjunct la firma Pintexim, apoi a ajuns șef serviciu în Senatul României. 

Pe atunci, familia Pîrvulescu declara că deține o jumătate dintr-un teren intravilan de 3.500 mp situat în comuna Budila, din Județul Brașov, un BMW 316 fabricat în anul 1998, credite de 31.500 euro și salarii cumulate de peste 126.000 lei.

În iunie 2012, Sorin Adrian Pîrvulescu a fost avansat pe funcția de director al Direcției Achiziții Publice a Senatului. 

Câteva luni mai târziu, a menționat în declarația de avere cumpărarea unui Citroen fabricat în 2009, dar BMW-ul dispăruse.

Pe 30 mai 2013, Pîrvulescu a anunțat detașarea la Ministerul Afacerilor Externe, condus înaceea perioadă de ministrul Titus Corlățean.

Consul cu repetiție

Din centrala MAE, Pîrvulescu a fost trimis direct consul la Consulatul României de la Cahul, din Republica Moldova. 

De atunci, a început să-i crească și parcul auto. Conform declarației de avere din 2014, Pîrvulescu a declarat un ATV Linhai, și două mașini marca BMW, fabricate în 1997 și 2006. 

Nu a specificat ce s-a întâmplat cu mașinile Citroen și BMW din declarațiile anterioare.

Tot în declarația de avere din 2014, a menționat că nu mai are nici o datorie la bănci. 

La capitolulvenituri salariale, a menționat că încasase 13.464 lei de la Senatul României, 33.645 euro și 194 lei de la Ministerul de Externe. 

Soția sa a declarat că se află în concediu postnatal.

Din funcția de consul la Cahul, Pîrvulescu a fost transferat direct pe postul de consul în Luxemburg.  

În declarația de avere din 2015, Pîrvulescu a menționat acordarea unui împrumut în nume personal Băncii Generale a Luxemburgului (BGL BNP Pribas), de 14.000 euro. Posibil să fie o eroare și, de fapt, să fi cumpărat acțiuni. 

Salariul declarat a fost de 33.832 dolari, 13.406 euro și 2.595 lei.
În ultima declarație de avere, a menționat că deține patru mașini: un BMW fabricat în 1997, un Audi A8, o Honda și un Range Rover fabricat în 2012.

Viki Meleșcanu și avioanele

Colegul de partid al lui Teodor Meleșcanu, Varujan Vosganian, a condus ministerul Economiei în perioada 21 decembrie 2012 – 7 octombrie 2013. Pe 29 martie 2013, prin ordinul de ministru nr. 669, Vosganian a numit-o pe Viki Meleșcanu în funcția de administrator special al companiei Avioane Craiova SA. În aprilie 2015, Viki Meleșcanu apare angajată ca expert la Ministerul Economiei și administrator special la Avioane Craiova. În timp ce încasa o pensie de 19.200 lei, câștiga din salariul de expert 13.661 lei, iar ca administrator 14.791 lei.

În 2016, Viki Meleșcanu a ajuns expert la Oficiul de Compensare pentru Tehnică Specială.

Fiul lui Barbu, consul la Edinburgh

Pentru susținerea primită la moțiunea de cenzură de la ALDE, premierul Vorica Dăncilă l-a recompensat și pe fostul ministru al Culturii Daniel Barbu, de la ALDE. Pe fiul acestuia, Anton Emanuel Barbu, l-a numit consul la Edinburgh, deși juniorul nu are nici o legătură cu diplomația.

____________

Foto: mae.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te