El a precizat că incendiul s-a iscat pe o platformă unde sunt diverse echipamente industriale, în zona respectivă aflându-se cinci persoane. Patru dintre acestea au fost rănite şi una a fost găsită decedată.
"Din păcate, la instalaţia de hidrofinare benzină, în jurul orei 12,30, aşa cum am fost anunţaţi prin dispecerat, a apărut un incendiu. Flacăra, suflul propagat a generat încă trei focare. Din nefericire, unul dintre colegi, care opera în zonă, a fost prins de suflul acestei explozii. În timpul intervenţiilor s-au făcut eforturi disperate de a-l găsi, au intrat echipaţi cu echipamente speciale de protecţie împotriva focului.
Într-un final am reuşit să îl găsim, din păcate nu s-a mai putut face nimic. (...) A fost afară pe o platformă în care sunt diverse echipamente industriale. (...) Pe platformă în momentul respectiv erau cinci persoane, în zonă. Toate cele cinci au fost rănite, doi mai uşor, unul mediu şi unul sever", a declarat Crudu-Teşloveanu.
Potrivit acestuia, după izbucnirea incendiului au fost oprite toate instalaţiile, conform instrucţiunilor pentru situaţii de urgenţă.
"La prima vedere, dar o să investigăm cu autorităţile şi cu experţii, a fost o conductă care s-a fisurat, nu cunoaştem detalii, a apărut flacără în zonă (...), se aprinde imediat, temperaturi foarte mari. (...) Noi am acţionat (...), în momentul în care avem astfel de situaţii se intervine cu plan de urgenţă, se opresc toate instalaţiile, se deschid toate aerisirile, se depresurizează, se deschid toate liniile de stingere incendii, sunt măsuri specifice. Imediat ce a apărut incendiul, din camera de comandă şi operatorii din instalaţia respectivă intervin conform instrucţiunilor de lucru pentru situaţii de urgenţă. Deci se opreşte tot", a declarat reprezentantul Rompetrol Rafinare.
El a mai spus că imediat au fost anunţate familiile decedatului şi răniţilor, acestora urmând să li se asigure sprijinul necesar. De asemenea, răniţilor le vor fi asigurate tratamentele medicale corespunzătoare, chiar şi în străinătate dacă este nevoie.