„Emulațiile artistice” ale Securității. Piesa de teatru pusă în scenă de un „colectiv de entuziaști”

Cercetătorul CNSAS și istoricul Mădălin Hodor a prezentat un fragment dintr-un articol publica în 1972 în Revista Securitatea, în care sunt analizate aplecările artistice ale angajaților poliției represive a regimului comunist, care între o filare și o torturare mai puneau în scenă și câte o piesă de teatru. 

„În ultimele luni, multe dintre convocările organizate pe diferite linii de muncă au constituit fiecare în parte un minunat prilej de demonstrare a capacităţilor de emulaţie artistică existente în aparatul nostru de securitate şi nejustificat ţinute în stare de latenţă multă vreme. Fiecare moment artistic ce încheia o convocare punea în valoare noi faţete ale stării emoţionale de care sunt cuprinşi oamenii noştri sensibili la frumosul artistic, la contactul direct cu poezia şi cântecul revoluţionar.

Şi ne-am convins la fiecare din aceste ocazii că ofiţerii – şefi şi subordonaţi – participau la manifestările artistice în calitatea lor dublă de artişti şi spectatori, din nevoia intimă de a se destinde sufleteşte.

Privind atunci feţele destinse, ochii calzi ai oamenilor, ne-am dat seama încă o dată că forţa exemplului este covârşitoare: ce-ar fi dacă toţi factorii de răspundere din unităţi ar proceda din când în când la fel? Dacă fiecare dintre noi şi-ar luat răspunderea emulaţiei spirituale în colectivul unde munceşte, în societate, în familie, alegându-şi ca armă a succesului exemplul său?”, scrie  locotenent-colonel Ion Pavel, Revista „Securitatea”, nr. 1 (17)-1972.

Securistul vorbește despre scepticismul în evaluarea posibilităţilor de promovare a unei activităţi cultural-artistice în unităţile noastre trebuie înlăturat ca nefondat din punct de vedere practic.

Avem un număr foarte mare de cadre cu studii superioare, cu o bogată cultură şi experienţă de viaţă, care dovedesc în munca profesională ingeniozitate, un dezvoltat spirit, forţă de selecţie, imaginaţie în interpretarea faptelor şi umor.

Nici nu s-ar putea altfel. Doar noi înşine, nu o dată şi pe bună dreptate, am considerat meseria noastră o artă de mare rafinament. Personal nu cred că un ofiţer capabil să conducă cu virtuozitate o acţiune, să imagineze şi să pună în practică legende şi combinaţii nu ar fi în stare să recite convingător câteva versuri, să folosească arta umorului.”