Asociația Română a Companiilor de Explorare și Producție Petrolieră (ROPEPCA) a emis miercuri un comunicat în care susține că firmele din domeniul producției și distribuției de carburanți anunță reducerea impozitelor plătite către bugetul de stat între 30% și 60%. Mai mult, membrii asociației prognozează concedieri, arătând că unele companii au semnalat deja o reducere a personalului de până la 75% în viitorul apropiat.
ROPEPCA atrage atenția opiniei publice cu privire la consecințele negative pe care prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 114/2018 le vor avea asupra întregii economii și a sectorului de producție a gazelor naturale din România.
Economistul Valentin Ionescu susține că acest scenariu nu este în întregime realist.
„Nu, nu vor fi concedieri în masă. Când discutăm de efective negative, trebuie să coroborăm și cu alte acte normative, și anume cu majorarea salariului minim brut pe țară, care operează de la 1 ianuarie pentru toată lumea și efectele pe care le-ar putea avea această majorare în toată economia națională pe costul forței de muncă.
Asta nu e neapărat legat de ordonanța 114, care va avea un impact negativ în ceea ce privește finanțarea întreprinderilor, pentru că băncile vor restricționa accesul la creditare și atunci finanțarea este mai redusă.
Dar, da, există un al impact negativ legat direct de OUG 114, și anume că finanțarea va fi facilitată către stat și restrictivă către operatorii privați. Sunt firme care nu vor mai putea să își facă finanțarea iar întreprinderile de stat se duc spre faliment accelerat, pentru că li se iau și banii pe dividende, urmare a altor acte normative aprobate în 2017, se iau și rezerve de acolo. Dividende în proporție de 90% plus ceea ce s-a adăugat prin OUG 114, acel 2% din cifra de afaceri pentru anumite întreprinderi care operează în sectorul energetic.”
Valentin Ionescu susține că nu poți să concediezi 75% din personal pentru că „este exagerat și nu mai ai cu cine să lucrezi. Să dai afară 75% din personal înseamnă șomaj tehnic, cam acolo ajungi, iar asta se întâmplă în mare parte la activitățile cu caracter sezonier, cum este în construcții, dar asta pentru că nu se lucrează”.