duminică 05 octombrie
EUR 5.0889 USD 4.3349
Abonează-te
Newsweek România

Dragnea s-a lăsat de politică și bucătăreală, după pușcărie. În ce afaceri „s-a refugiat”?

Data publicării: 29.03.2024 • 14:25 Data actualizării: 29.03.2024 • 15:27
Dragnea s-a lăsat de politică și bucătăreală, după pușcărie. Face afaceri cu lemn și energie - Foto: captură video - Rol ilustrativ
Dragnea s-a lăsat de politică și bucătăreală, după pușcărie. Face afaceri cu lemn și energie - Foto: captură video - Rol ilustrativ

Liviu Dragnea, fostul lider PSD condamnat la 3 ani și 6 luni de închisoare în mai 2019 și eliberat condiționat în iulie 2021, s-a lăsat, se pare, de politică, dar și de bucătăreală, și s-a apucat serios de afaceri. Pe 7 martie 2024, și-a făcut firmă care comercializează lemn.

Fostul președinte al Camerei Deputaților, nu vrea să mai audă, se pare, de politică, după ce a scăpat de pușcărie. Și nici nu mai postează rețete pe canalul său de YouTube. Ultima dată a gătit în fața camerei, acum 10 luni, rață umplută. Dar, s-a apucat serios de afaceri.

Citește și: Dăncilă, la masă cu George Simion și Cristian Terheș. În ce condiții va susține candidații AUR?

Dragnea s-a lăsat de politică și bucătăreală, după pușcărie. Face afaceri cu lemn și energie

La sfârșitul anului trecut, Liviu Dragnea a investit și a intrat în afaceri cu energie. Pe data de 24 noiembrie 2023, acesta a înregistrat societatea Energy Multi Sistems SRL, în care deține 30% din părțile sociale.

Alături de Liviu Dragnea, alți doi asociați au investit în această nouă afacere. Mihai Sebastian Romulus deține, de asemenea, 30% din părțile sociale, în timp ce Dănuț Ungureanu deține 10%.

Citește și: Manelistul care l-a făcut vedetă pe TikTok pe Liviu Dragnea, săltat de Poliție. Dădea țepe la nunți

Iar recent, pe 7 martie 2024, Dragnea a intrat și în afaceri cu lemn, punând bazele firmei LND Trading SRL.

Această nouă entitate comercială are ca obiect principal de activitate comerțul cu ridicata al materialului lemnos, a materialelor de construcții și echipamentelor sanitare, conform codului CAEN.

Numele firmei, „LND”, este o abreviere a inițialelor lui Liviu Nicolae Dragnea, marcând astfel implicarea directă a fostului politician în acest proiect, așa cum obișnuia să facă în trecut cu mașinile sale pentru a fi cunoscute în Teleorman, informează liberinteleorman.ro.

Administratorul companiei este Cristian Alin Turcu, din Turnu Măgurele, care deține și 10% din acțiunile firmei. Celelalte 90% procente ale companiei îi aparțin lui Liviu Dragnea. Firma are sediul în București.

Dragnea a fost condamnat definitiv pe 27 mai 2019 la 3 ani și 6 luni închisoare cu executare în dosarul angajărilor fictive la DGASPC Teleorman. Iar la data de 15 iulie 2021, instanța a decis să îl elibereze condiționat din penitenciar.

De asemenea, Dragena a mai fost condamnat definitiv, dar cu suspendare, pe aprilie 2016, în dosarul „Referendumul”.

Mai multe articole din secțiunea Actualitate

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră