luni 06 octombrie
EUR 5.0889 USD 4.3349
Abonează-te
Newsweek România

Dosarul fostului episcop al Hușilor, acuzat de act sexual cu minori, a fost redeschis

Data publicării: 26.08.2019 • 13:21 Data actualizării: 27.08.2019 • 15:39
Fostul episcop al Huşilor, Corneliu Bârlădeanul
Fostul episcop al Huşilor, Corneliu Bârlădeanul

Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi au redeschis urmărirea penală în dosarul în care fostul episcop al Huşilor, Corneliu Bârlădeanul a fost cercetat pentru comiterea infracţiunii de act sexual cu minori.

Dosarul a fost redeschis în urma unei ordonanţe a procurorului general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi.

„Admite cererea formulată de procurorul general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi privind confirmarea redeschiderii urmăririi penale. În baza art 335 alineat 4 Cod procedură penală, constată legalitatea şi temeinicia Ordonanţei nr. 2.754/II/2019 emisă de procurorul general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi”, se artă pe portalul instanţelor de judecată, transmite Agerpres.

Jurnaliștii de la publicația safielumina.ro, care au scris despre acest uriaș scandal din interiorul BOR, au relatat faptul că este vorba despre imagini care nu ar fi fost puse la dosar de către un procuror de la DNA Iași.

"Celelalte imagini – posibil ilustrative pentru cazuistica de abuz sexual din eparhie – au rămas la sertar (actele întocmite de DNA în dosar, în posesia cărora colectivul Să fie lumină se află, menționează 33 de suporturi optice ridicate de la inculpați în cadrul perchezițiilor domiciliare)", au menționat jurnaliștii.

Scandalul a izbucnit în iunie 2017 la Episcopia Huşilor, când Corneliu Bârlădeanul, pe numele de mirean Corneliu Onilă, pe atunci episcop al Huşilor, a reclamat la DNA că este şantajat de trei preoţi care i-au cerut bani sau funcţii pentru a nu face publică o înregistrare în care prelatul ar apărea în timp ce întreţinea relaţii homosexuale cu o persoană despre care se crede că era un elev de la Seminarul Teologic Huşi, actualmente preot într-o parohie din judeţul Vaslui.

Ulterior, cei trei preoţi au fost condamnaţi la închisoare cu executare.

Mai multe articole din secțiunea Actualitate

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră