Radu Stroe (PNL) şi-a susţinut teza de doctorat „Controlul parlamentar asupra activităţii Serviciului Român de Informaţii” în 2013, când era ministru de Interne.
Tribunalul Bucureşti a anulat diploma de doctor al Academiei Naţionale de Informaţii a SRI a fostului ministru PNL de Interne, Radu Stroe, potrivit deciziei Tribunalului Capitalei. Decizia nu este încă definitivă.
Citește și: SRI: 8 din cei 13 doctoranzi ai lui Oprea au plagiat. Ultimul pe listă: Radu Stroe
Radu Stroe şi-a susţinut teza de doctorat ”Controlul parlamentar asupra activităţii Serviciului Român de Informaţii” în 2013, când era ministru de Interne în guvernul USL şi deputat PNL.
Preşedintele comisiei de susţinere a lucrării a fost Gheorghe Teodoru Ştefan, fost rector al ANIMV, iar referenţii care au decis să-i acorde lui Stroe titlul de doctor au fost Teodor Frunzeti − fost rector al Universităţii Naţionale de Apărare şi actual consilier în Departamentul Securităţii Naţionale de la Administraţia Prezidenţială, Mihail Vasile-Ozunu − preşedinte de onoare al Colegiului Naţional de Apărare şi fost secretar de stat în MApN în mandatul lui Gabriel Oprea, şi Gheorghe Toma − secretar general al Academiei de Ştiinţe ale Securităţii Naţionale (ASSN).
Decizia Tribunalului se înscrie într-o serie mai largă de doctorate anulate după ce chiar ANI a SRI a formulat solicitări de retragere a titlurilor de doctor, din cauza plagiatului, în cazul mai multor persoane.