Revocarea din funcție a Avocatului Poporului Renate Weber a produs un cutremur în mass-media, deși deznodământul era cunoscut încă de la începutul anului. Liderul deputaților PNL, Gabriel Andronache, a declarat că în dezbaterile din comisiile de specialitate s-au constatat „încălcări grave ale Constituției și ale legii“. Ca urmare a respingerii rapoartelor de activitate ale instituției pe anii 2019-2020, plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului a revocat-o din funcție pe doamna de fier a petițiilor către Curtea Constituțională. Explicit, Renate Weber a fost mâna prin care PSD a atacat la CCR ordonanțele de urgență ale guvernului, Avocatul Poporului fiind singura instituție care poate bloca aceste acte legislative emise de guvern prin atacarea lor la Curtea Constituțională.
Într-un comunicat din preziua votului, apărătoarea drepturilor și libertăților cetățenilor scrie: „Ca o garanție a independenței, nici Constituția, nici legea organică de organizare nu au prevăzut posibilitatea aprobării/respingerii raportului anual prin vot“. Bun, și atunci ce trebuie sau ce poate face Parlamentul în cazul în care constată că șefa acestei instituții nu și-a făcut treaba? Prin deducție logică, legislativul e legat de mâini și de picioare, situație în care nu poate decât să-i dea un avertisment sau cel mult o mustrare scrisă și să o trimită înapoi pe scaunul călduț al instituției. Iar după un an, dacă raportul de activitate arată tot prost, legislativul poate să pluseze și să-i aplice un vot de blam. Și tot așa, până când Renate Weber își încheie mandatul de cinci ani, cu un salariu de parlamentar și cu o pensie așijderea. Era de la sine înțeles că PSD și AUR vor sesiza la Curtea Constituțională acest „abuz“ al majorității parlamentare.
Politica struțului
Vă mai aduceți aminte de puciul din vara anului 2012 când vătafii USL Victor Ponta și Crin Antonescu au făcut praf și pulbere unele dintre cele mai importante instituții și l-au suspendat pe președintele Traian Băsescu? După decapitarea ICR și schimbarea ilegală a conducerii celor două camere ale Parlamentului a urmat demiterea Avocatului Poporului Gheorghe Iancu. Atunci tăvălugul USL nu a mai judecat nici un raport de activitate al șefului instituției, l-a demis pur și simplu. Iar după un an de interimat al lui Anastasiu Crișu, Victor Ciorbea, groparul PNȚCD, va trece în barca puterii și în 2014 va fi numit să conducă instituția, încheindu-și mandatul într-o tăcere deplină în 2019, când Renate Weber, trimisă de trei ori în Parlamentul European de PNL, va sări în barca puterii și va fi numită de ALDE Avocatul Poporului.
Doar un cuvânt despre Victor Ciorbea. Imediat după violențele din 10 august 2018 din Piața Victoriei, când jandarmii lui Dragnea și Dăncilă au maltratat manifestanții pașnici, acesta declara în presă: „Eu sunt plecat în concediu încă de dinaintea evenimentelor din 10 august, așa că, vedeți dumneavoastră, nu cunosc toate datele problemei (…) Având în vedere că sunt în concediu, încă nu am aflat dacă au fost primite solicitări, sesizări, plângeri din partea cetățenilor privitoare la incidentele de pe zece august“. Politica struțului. Oare Ciorbea nu avea telefonul la el, nu delegase pe nimeni să-i țină locul?
La cap. 4, art. 59 din Constituție scrie negru pe alb: „Avocatul Poporului își exercită atribuțiunile din oficiu sau la cererea persoanelor lezate în drepturile și libertățile lor, în limitele prevăzute de lege“. Ciorbea nu avea nevoie de plângeri, deși au fost foarte multe, ci să sesizeze din oficiu organele de anchetă. Dar era în concediu, ca și Viorica Dăncilă.
Cum scăpăm de instituțiile-persoane?
Avocatul Poporului este una dintre cele mai politizate instituții alături de Curtea Constituțională. Amândouă sunt stat în stat și deservesc partidul sau alianțele politice care le gestionează. Sunt, pe lângă multe altele, acele instituții-persoane care nu vor putea fi reformate decât printr-o modificare severă a Constituției.
Primul punct al programului de guvernare al actualei coaliții, susținut de USR-PLUS, este „reforma constituțională, asigurarea justiției independente și a statului de drept“ (o formulare pleonastică, întrucât dacă legea fundamentală ar fi modificată în litera și spiritul democrației, atunci restul enunțului nu-și mai are rostul).
Poate că e prea devreme să ne îndoim că acest angajament va fi și realizat de coaliția PNL-USR-PLUS. Dar după atâtea încercări eșuate sau mai degrabă mimate de-a lungul timpului de către partide, chiar și atunci când a fost întrunită condiția ca două treimi din numărul deputaților și senatorilor să voteze proiectul, vezi conglomeratul USL, umbra îndoielii persistă. Mă feresc de cuvântul certitudine, mizând pe faptul că dosarul nu e de tot închis în seiful comun al politicii dâmbovițene.
Dacă plecarea Renatei Weber stoarce lacrimi anteniștilor lui Voiculescu și Dianei Șoșoacă, aceasta din urmă isterizându-se în plenul Parlamentului că Avocatul Poporului a fost singura instituție de partea românilor, făcând referire la amenzile din timpul stării de urgență care au fost anulate de CCR în urma sesizării A.V., e limpede că adevărul e ascuns sub preș.
La fel cum Curtea Constituțională păzește legea fundamentală, sau trebuie s-o păzească, tot astfel Avocatul Poporului păzește sau trebuie să păzească drepturile și libertățile cetățenilor. Dar avem, din păcate, pe de o parte un Valer Dorneanu, iar pe de altă parte o Renate Weber. Două instituții-persoane, stat în stat, care trăiesc în concubinaj.
Avocatul Poporului este instanța care trebuie să se ocupe de tot ce înseamnă încălcarea drepturilor omului, de la culte religioase şi minorităţi naţionale la persoanele cu handicap și protecția drepturilor copilului. O mare parte a populației nici nu a auzit de această instituție, iar instituția nu-și bate capul să iasă în lume, să se facă cunoscută celor mulți și neștiutori. Titulatura sună cum nu se poate mai bine. Dar dacă cei mulți nu se duc la acest avocat din oficiu, pentru că nu știu că îl au, atunci trebuie ca avocatul să se ducă la ei. Avocatul Poporului, desigur. Și o poate face pe mai multe căi. Una dintre ele ar fi să își formeze o armată de activiști, în urban și mai ales în rural, care să noteze în carnețele toate abuzurile pe care le descoperă. Guvernele pot fi obligate, dacă e nevoie chiar prin mișcări de stradă, să aloce bugete mult mai mari acestei instituții.
Asta, desigur, dacă Avocatul Poporului va înceta să mai fie avocatul șefului instituției.
