Deutsche Welle: O tânără din România candidează pentru Bundestag

DE Elena Andrei | Actualizat: 21.09.2021 - 22:42
Ana-Maria Trăsnea candidează pentru Bundestag/foto: Deutsche Welle
Ana-Maria Trăsnea candidează pentru Bundestag/foto: Deutsche Welle

Ana-Maria Trăsnea s-a mutat la 13 ani din Piatra Neamț la Berlin, în 2007. Ani de zile nu i-a fost deloc ușor, la școală a trecut prin experiențe de bullying și discriminare. Acum candidează pentru parlamentul german.

SHARE

Deutsche Welle prezintă povestea tinerei românce care a ajuns să candizeze pentru Bundestag.

Tânăra a mers din ușă în ușă să se prezinte: „Bună ziua, mă numesc Ana-Maria Trăsnea și sunt candidata social-democraților din sector pentru Bundestag, parlamentul german. Sunt aici ca să nu mă vedeți doar pe afișele electorale. Dacă sunteți interesați, vă dau cu plăcere câteva materiale informative”.

Berlin, cartierul Treptow-Köpenick din sud-estul capitalei germane, cu câteva zile înainte de alegeri. Ana-Maria Trăsnea, candidata Partidului Social-Democrat (SPD) din sector pentru Parlamentul german, merge din ușă în ușă pe o strada laterală lângă o stație de tren regional și distribuie materiale electorale.

Este seară, sora ei și un tânăr activist social-democrat o însoțesc. Cei mai mulți oameni spun că n-au timp să stea de vorbă, alții au votat deja prin corespondență. Dar toți sunt prietenoși. "Câteodată oamenii au întrebări, uneori sunt și supărați", spune Ana-Maria Trăsnea. "Oricum, pentru mine este foarte important să păstrez contactul cu oamenii din sector."

Ana-Maria Trăsnea este una dintre cele mai remarcabile candidate pentru Bundestag din capitala germană. Are doar 27 de ani, dar este activă în politica comunală de aproape un deceniu. S-a născut în România și a venit la Berlin la 13 ani. Mama ei lucra deja de mai mult timp la un restaurant. După un singur an de școală la Berlin a ajuns printre primii din clasă. La școală a trecut și prin experiențe de bullying și agresiuni rasiste. Cu toate acestea, tânăra spune astăzi: „Iubesc Germania. Aici toată lumea are o șansă, indiferent de origine și de condiția socială”.


Un copil al generației „Singur acasă”


Este povestea unui copil de imigrant dintr-o familie modestă, pentru care, în ciuda multor dificultăți, Germania a devenit o nouă patrie. Ana-Maria Trăsnea vrea să contribuie ca politician la dezvoltarea acestei țări. Nu este o poveste obișnuită, dar nici nu mai este una complet exotică. De aceea este și o poveste despre o Germanie nouă, mai deschisă.

Ana-Maria Trăsnea s-a născut în 1994 la Piatra Neamț. Orașul a pierdut, în ultimele decenii, din lipsa perspectivelor economice, aproape 40.000 de locuitori. 

Mama ei a plecat din Piatra Neamț în anul 2002, la scurt timp după abrogarea regimului de vize pentru spațiul Schengen. Era divorțată și a găsit, în căutarea unei vieți mai bune pentru ea și cele două fiice, un loc de muncă la Berlin, în gastronomie.

Fetele au rămas la Piatra Neamț, îngrijite de o mătușă. Au trăit experiența euro-generației „Singur acasă” timp de cinci ani de zile. Doar în vara anului 2007, Ana-Maria și sora ei s-au mutat la mama lor la Berlin.

A intrat în Partidul Social-Democrat în 2013, tocmai când a dat examenele pentru bacalaureat. În opinia ei, SPD-ul este acel partid din Germania "care luptă cel mai mult ca să ai șansa la o viață demnă și decentă, indiferent de unde și din care categorie socială vii".

În 2016, la doar 22 de ani, a fost aleasă ca cea mai tânără deputată a consiliului sectorului Treptow-Köpenick. Mai târziu, a lucrat în echipa ministrului pentru Familie, Franziska Giffey.

În prezent, face parte din departamentul pentru Educație, tineret și familie din Senatul Berlinului și candidează pentru Parlamentul german.

O carieră impresionantă, relatată de Deutsche Welle.

 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te