Descoperire terifiantă: Un bebeluș, învelit în haine și pungi, găsit mort pe un câmp din Bacău

Un bărbat a descoperit pe terenul său din zona localității Moinești, județul Bacău, un bebeluș mort. Trumpul neînsuflețit era învelit în haine și pungi. Poliția a deschis o anchetă.
Un bebeluş a fost găsit mort pe un câmp din judeţul Bacău, trupul său fiind învelit în haine şi pus în câteva pungi, iar poliţiştii au început cercetările pentru a afla dacă acesta s-a născut viu sau mort şi pentru a identifica persoana care l-a abandonat în zona respectivă.
Citește și: Boala copilăriei care poate ucide după câțiva ani. Un copil a murit din cauza complicațiilor
Descoperire terifiantă: Un bebeluș, învelit în haine și pungi, găsit mort pe un câmp din Bacău
Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău au declarat, pentru News.ro, că trupul neînsufleţit a fost găsit pe un câmp cu lucernă de pe lângă Moineşti.
Proprietarul terenului a observat mai multe haine pe câmp şi a tras de ele pentru a le îndepărta, moment în care a văzut un picior de bebeluş şi a anunţat autorităţile.
Citește și: Un bebeluș de doar 5 luni a murit după ce a fost uitat de tată în mașină. De ce l-a uitat?
Anchetatorii au descoperit că trupul copilului era învelit în haine şi pus şi în câteva pungi.
Corpul a fost dus la morgă pentru efectuarea necropsiei şi stabilirea cauzei decesului.
Procurorii urmează să stabilească dacă copilul s-a născut viu sau mort şi să identifice persoana care l-a abandonat pe câmp.