Descinderi la Primăria Capitalei. Procurorii DNA fac verificări în legătură cu o amendă record

DE Vlad Alexandru | Actualizat: 15.03.2024 - 16:16
Primăria Municipiului București Foto: Facebook/ Primăria Capitalei

Procurorii DNA au făcut percheziții la sediul Primăriei Capitalei. A fost deschis un dosar penal ca urmare a unei sesizări depuse de mai multe persoane. Momentan, cercetările se fac in rem.

SHARE

Conform unor surse, anchetatorii ar face verificări cu privire la amenda record dată de primarul Nicușor Dan proprietarului unei zone retrocedate din parcul IOR, pe 31 noiembrie 2023. 

Și în birourile Poliției Locale au fost procurorii DNA. 

Descinderi la Primăria Capitalei. Procurorii DNA fac verificări în legătură cu o amendă record

Direcția Generală Anticorupție a confirmat acțiunea de la Primăria Capitalei. 

”În referire la informațiile vehiculate în spațiul public care acreditează ideea că, în data de 15 martie 2024, DNA „ar fi descins” la Primăria Municipiului București, Biroul de Informare și Relații Publice este abilitat să precizeze următoarele:
Activitatea de ridicare a unor înscrisuri, la care se face referire în spațiul public, reglementată de Codul de Procedură

 Penală, a fost realizată în contextul instrumentării de către procurorii anticorupție a unui dosar penal, deschis ca urmare a unei sesizări depuse de mai multe persoane, în care cercetările se desfășoară doar cu privire la faptă (in rem).
Precizăm că acest gen de activități sunt unele comune fiind executate în majoritatea dosarelor instrumentate de procurorii Direcției Naționale Anticorupție”, a transmis DNA.

Citește și: VIDEO Nicuşor Dan a amendat-o pe Maria Cocoru, proprietăreasa părţii retrocedate din Parcul IOR

Potrivit informațiilor transmise de către A3 CNN, anchetatorii au căutat mai multe documente referitoare la amenda record pe care Nicușor Dan ar fi aplicat-o în toamna anului 2023.

 La momentul respectiv, edilul explica că proprietarul zonei retrocedate din Parcul IOR a fost sancționat pentru comiterea faptei de: Diminuare a spațiului verde.

Față de această amendă record, în valoare de 35 de milioane de euro, au fost făcute mai multe plângeri cum că nu ar fi legală. Motivul pentru care edilul nu ar fi avut dreptul de a sancționa proprietarul respectivului teren este că aria nu era încadrată la spații verzi.

Care a fost motivul amenzii record

Iată ce declara primarul în toamna anului 2023: ”Am anunțat astăzi în cadrul unei vizite în Parcul IOR că Poliția Locală a Municipiului București a amendat cu 35 de milioane de euro proprietarul zonei retrocedate pentru schimbarea destinației spațiului verde.

Citește și: Nicuşor Dan: Amenda dată proprietarului zonei defrișate din Parcul IOR a fost contestată. Ne apărăm

Concret, pe o suprafață de 9.000 mp din cele 12 hectare proprietate privată, copacii au fost scoși din rădăcini, s-a decopertat stratul de iarbă și s-a nivelat terenul cu buldozere. Astfel, din spațiul verde a rămas doar o zonă cu pământ.

Terenul respectiv era cadastrat sub o altă formă”.

De asemenea, procurorii DNA verifică în același timp și o altă ipoteză. Anchetatorii încearcă să determine dacă primarul general al Capitalei l-ar fi destituit din funcție pe fostul director al Poliției Locale pentru ca acesta a refuzat să aplice respectiva sancțiune.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te