La data de 17 iulie 2023, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Cluj, au desfășurat activități specifice într-o cauză privind săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc.
Dealerii se pregăteau de festival, la Cluj, dar au fost prinși de polițiști
Cele 2 persoane bănuite, de 30 de ani, au fost prinse în flagrant delict, în timp ce ar fi transportat un colet ce conținea peste 4 kilograme de 3-CMC (drog de mare risc), în scopul comercializării.
De asemenea, asupra bănuiților au fost descoperite și ridicate sume de bani în lei și euro, mai multe telefoane mobile și o cantitate de bijuterii.
Citește și: Ce droguri au fost găsite la SAGA Festival 2023. Șase persoane, reținute de DIICOT
Astfel, la data de 18 iulie 2023, procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Cluj au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a celor 2 persoane bănuite.
Ulterior, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Cluj, care a dispus măsura arestării preventive a unei persoane bănuite, pentru 30 de zile, iar față de cea de-a doua persoană a fost luată măsura controlului judiciar, pentru 60 de zile.
Activitățile au beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului Criminalistic al Inspectoratul de Poliție Județean Cluj, Poliției Municipiului Dej – Biroul Rutier, Biroul de Ordine Publică și Secției 5 Poliție Rurală Dej, potrivit știridecluj.ro.