De ce vin cu întârziere facturile de la Hidroelectrica? Explicația oficială așteptată de români

Milioane de români nu cunosc motivul pentru care facturile de la Hidroelectrica vin cu întârziere foarte mare. Ministrul Energiei, Sebastian Burduja a explicat care este motivul.
Milioane de români nu cunosc motivul pentru care facturile de la Hidroelectrica vin cu întârziere foarte mare. Ministrul Energiei, Sebastian Burduja a explicat care este motivul acestor decalaje.
„Hidroelectrica nu a fost niciodată o companie furnizoare. Ea nu a emis facturi, nu a avut niciun sistem pregătit.
În vârful crizei energetice i s-a dat acest mandat, tocmai pentru că era o problemă în sistem. Şi a venit cu acele preţuri mai mici şi a pus presiune şi pe ceilalţi furnizori să scadă preţurile şi să furnizeze un serviciu corect pentru români.
De aceea, într-un fel, îi înţeleg omeneşte că, în decurs de un an, să fii de la zero la cel mai mare furnizor de energie electrică din România, nu e un proces simplu.
Citeşte şi: Facturile la energie ar putea bubui. Guvernul vrea să limiteze prin OUG compensarea tarifelor
De ce vin cu întârziere facturile de la Hidroelectrica? Explicația oficială așteptată de români
Există o nouă conducere, acum, la Hidroelectrica şi a fost una dintre solicitările mele către această nouă conducere, către noul directorat, puneţi ordine în zona de furnizare.
Mi-au promis că în maxim trei luni de zile vin la zi şi îşi pun toate sistemele informatice la punct, astfel încât românii şi consumatori casnici, şi consumatori non-casnici, să aibă lucrurile în bună regulă”, a precizat Sebastian Burduja.
Citeşte şi: Banii europeni vor fi folosiţi la compensarea plafonării prețurilor la energie. Altfel erau pierduţi
Criza de energie a avut un impact important asupra facturilor, unele dintre ele fiind transmise chiar greșit.
„În criza energetică au fost facturi greşite, cu zerouri în plus, tocmai pentru că atunci Guvernul a intervenit destul de mult în piaţă, au fost cred şapte ordonanţe de urgenţă şi legile de aprobare a lor în Parlamentul României, cu amendamente aferente, cu noi categorii de beneficiari şi atunci piaţa a fost bulversată.
Furnizorii au nevoie de 3-4 luni de câte ori se schimbă această schemă de plafonare-compensare şi este un argument în plus pentru a menţine schema aşa cum este ea, pentru a nu mai avea aceste dereglări pe lanţ”, a mai spus Sebastian Burduja.