Prevederile articolului 28 din Ordonanță de urgență a Guvernului nr. 1/1999 sunt caracterizate printr-o tehnică legislativă deficitară, nu întrunesc exigențele de claritate, precizie și previzibilitate și sunt astfel incompatibile cu principiul fundamental privind respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor, precum și cu principiul restrangerii proporționale a drepturilor și libertăților fundamentale prevăzute de Constituție.
Această este o parte din motivarea CCR în cazul ordonanțelor de urgență prin care a fost majorat cuantumul sancțiunilor aplicate în timpul stării de urgență.
Plenul Curții Constituționale a decis, pe 5 mai, că articolul 28 din OUG nr.1/1999 privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență este neconstituțional, iar OUG nr. 34/2020 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.1/1999 este neconstituțională în ansamblul sau.
OUG nr. 34/2020 este cea prin care au fost majorate amenzile pentru persoane fizice de la 100-5.000 de lei la 2.000-20.000 de lei, iar pentru persoane juridice de la 1.000-70.000 de lei, la 10.000 - 70.000 de lei.
Totodată, Curtea a reținut că dreptul contravențional, asemenea dreptului penal, are un caracter subsidiar, intervenind doar acolo unde alte mijloace juridice nu sunt suficiente pentru protejarea anumitor valori sociale. În aceste condiții, actele normative cu putere de lege și actele administrative cu caracter normativ prin care se stabilesc și se sancționează contravenții trebuie să întrunească toate condițiile de calitate ale normei: accesibilitate, claritate, precizie și previzibilitate.
Decizia a fost luată în unanimitate, iar judecătorii Simina Tănăsescu și Livia Stanciu au avut o opinie concurență. Întreagă motivare a CCR, pe site-ul instituției.
La liberă apreciere a polițistului
Curtea a constatat că dispozițiile art.28 alin.(1), prin sintagma "nerespectarea prevederilor art.9 constituie contravenție", califică drept contravenție încălcarea obligației generale de a respectă și de a aplică toate măsurile stabilite în Ordonanță de urgență a Guvernului nr.1/1999, în actele normative conexe, precum și în ordonanțele militare sau în ordine, specifice stării instituite, fără a distinge expres actele, faptele sau omisiunile care pot atrage răspunderea contravențională.
"În mod implicit, stabilirea faptelor a căror săvârșire constituie contravenții este lăsată, în mod arbitrar, la liberă apreciere a agentului constatator, fără că legiuitorul să fi stabilit criteriile și condițiile necesare operațiunii de constatare și sancționare a contravențiilor.
Totodată, în lipsa unei reprezentări clare a elementelor care constituie contraventia, judecătorul însuși nu dispune de reperele necesare în aplicarea și interpretarea legii, cu prilejul soluționării plângerii îndreptate asupra procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției", motivează CCR.
„Nu se respectă principiul proporționalității"
Mai mult, precizează CCR, dispozițiile legale criticate nu respectă nici principiul proporționalității, cuprins în art.5 din Ordonanță Guvernului nr.2/2001, principiu care își are originea în dispozițiile art.53 alin.(2) din Constituție și care permite restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți fundamentale "numai în măsură în care o astfel de limitare este necesară într-o societate democratică și este proporțională cu situația care a determinat-o".
Pentru a permite organului constatator și instanței judecătorești realizarea atribuțiilor în aceste cazuri, "este necesar că normă care constituie temeiul sancțiunilor contravenționale să fie clară, precisă și previzibilă, așadar, legiuitorul să-și fi îndeplinit obligația de transpunere a principiului proporționalității reglementand norme prin care fapta contravențională este individualizată legal".
„Prevederile art. 28 din Ordonanță de urgență a Guvernului nr.1/1999 nu numai că nu prevăd concret faptele care atrag răspunderea contravențională, dar stabilesc în mod nediferențiat pentru toate aceste fapte, independent de natură sau gravitatea lor, aceeași sancțiune contravențională principala.
În ceea ce privește sancțiunile contravenționale complementare, deși legea prevede că acestea se aplică în funcție de natură și gravitatea faptei, atâta vreme cât fapta nu este circumscrisă, evident că nu se poate determina nici natură sau gravitatea să pentru a stabili în mod just sancțiunea complementară aplicabilă", mai motivează CCR.
„Legile trebuie să respecte normele"
În concluzie, Curtea a constatat că, întrucât prevederile de lege supuse controlului de constituționalitate impun o obligație generală de a respectă un număr nedefinit de norme, cu dificultate identificabile, și stabilesc sancțiuni contravenționale, neincriminand fapte concrete, încalcă principiile legalității și proporționalității care guvernează dreptul contravențional.
„Așa fiind, Curtea constată că prevederile art.28 din Ordonanță de urgență a Guvernului nr.1/1999, caracterizate printr-o tehnică legislativă deficitară, nu întrunesc exigențele de claritate, precizie și previzibilitate și sunt astfel incompatibile cu principiul fundamental privind respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor, prevăzut de art.1 alin.(5) din Constituție, precum și cu principiul restrangerii proporționale a drepturilor și libertăților fundamentale, prevăzut de art.53 alin.(2) din Constituție", conchide CCR.
Pentru aceleași argumente, Curtea a reținut că imprecizia textului de lege supus controlului de constituționalitate afectează, în consecință, și garanțiile constituționale care caracterizează dreptul la un proces echitabil, consacrat de art.21 alin.(3) din Constituție, inclusiv componentă să privind dreptul la apărare, drept fundamental prevăzut de art.24 din Constituție.
În acest sens, invocă jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului care a reținut, în esență, că nerespectarea garanțiilor fundamentale, care protejează presupusii autori ai unor fapte ilicite în față posibilelor abuzuri ale autorităților desemnate să-i urmărească și să-i sancționeze, reprezintă un aspect ce trebuie examinat în temeiul art.6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
