Ci și, între altele:
-dizident de ziua a șaptea în timpul comunismului; cu mașina de protocol la scară și cu secretară;
-liderul ”emanat” al Revoluției, unul dintre ”emanați” acesteia mai bine zis, care l-a acuzat pe Nicolae Ceaușescu, în primele orele de cînd România își dăduse jos jugul comunist, că ”a întinat nobilele idealuri ale comunismului”;
– apoi, peste câteva luni, părintele spiritual și protectorul minerilor; mineri care nu au venit să planteze flori în București;
-președinte al României pentru cel puțin trei mandate, în condițiile în care în democrație nu sunt permise mai mult de două;
-”ză mazăr ănd ză fazăr” al ”democrației originale”; nimeni altul decît Ion Iliescu a inventat acest concept în care se tot revarsă realitate ”originală” de aproape 3 decenii încoace;
Nu merg mai departe cu enumerarea – dacă aș detalia, ar însemna să fac o contabilitate a marilor toxine politice pe care le-a încercat România în perioadele, prea multe și prea lungi, în care Ion Iliescu făcea jocurile.
Citește comentariul integral al lui Cristian Pătrășconiu pe platforma de dezbateri Marginalia
