Conspirațiile au sărăcit-o pe Adina Alberts. Cere donații de la cei care nu cred în COVID

DE Andrei Mocanu | Actualizat: 06.04.2021 - 08:36
Conspirațiile au sărăcit-o pe Adina Alberts. Foto Facebook Adina Alberts
Adina Alberts cere donații de la cei care nu cred în COVID
Adina Alberts cere donații de la cei care nu cred în COVID

Medicul estetician Adina Alberts, soția milionarului Viorel Cataramă, cu cabinet medical privat, cere donații de la românii care nu cred în COVID-19 pentru a angaja oameni care să o ajute să combată mai eficient datele oficiale despre pandemie și vaccinare.

SHARE

Medicul chirurg estetician Adina Alberts s-a remarcat în ultimul an prin candidatura sa la Primăria Sectoruli 1 și prin faptul că se luptă să demonstreze că Sars-COV 2 nu este un virus atât de periculos pe cât susțin specialiștii lumiii, că pandemia de COVID-19 este exagerată și că tratamentele aplicate în spitale de colegii săi doctori sunt greșite. 

Citește și: DERAPAJ Adina Alberts, estetician, insistă cu prescrierea ivermectinei la pacienții cu COVID

Medicul combate tehnologia ARN mesager din vaccinurile Pfizer și Moderna, insistă pentru administrarea la pacienții cu COVID-19 a unei substanțe, ivermectina, folosită ca deparazitant la animale și a declarat repetat că oamenii sunt forțați sau plătiți să se vaccineze. 

Apare frecvent la Antena 3 alături de alți conspiraționiști.

Toată această activitate a epuizat-o, afirmă Adina Alberts, prin urmare vrea să angajeze oameni care să o ajute să combată mai bine datele oficiale ale autorităților și medicilor epidemiologi. 

Citește și: Adina Alberts, razna: Doctorii, forțați să se vaccineze. Streinu Cercel refuză a doua doză

Soția milionarului Viorel Cataramă, cu cabinet privat de chirurgie estetică, cere donații de la români. 

„Nu am încetat niciodată lupta pentru viață, sănătate și adevăr. Am dorit să știți care sunt terapiile bune pentru combaterea pandemiei, care măsuri au fost exagerate sau chiar aberante. Ba mai mult, care măsuri nu au nici o legătură cu binele nostru și v-ar afecta sănătatea.

Citește și: Adina Alberts recomandă ivermectina cu un document care o interzice pentru tratarea COVID

Toate informațiile mele au venit întotdeauna cu documente solide și fapte, nu am inventat sau spus lucruri fără sens. Am supărat autoritățile cu dovezile pe care le-am promovat. De aproximativ trei luni lupta s-a amplificat!

Iar în ultima vreme s-a acutizat! Nu trece zi fără să nu fiu atacată, să nu mi se spună impostoare, mincinoasă si alte lucruri. Eu nu vreau decât să ajut! Am fost și sunt mereu sinceră. Zi de zi primesc sute de mesaje de la dvs”, a scris pe Facebook Adina Alberts. 

Citește și: Adina Alberts: În Israel, oamenii au fost plătiți să se vaccineze. Cine a refuzat a fost amenințat

Doctorul mulțumește pentru aprecieri și încurajări, dar acestea nu plătesc facturile. E nevoie de bani. 

„Foarte mulți mă susțineți și mă încurajați. Suntem tot mai mulți cu fiecare ceas. Împreună devenim o forță. Nu voi da înapoi, nu mă voi opri din această luptă.

Vreau să merg mai departe dar acum am nevoie de ajutorul dumneavoastră. Fluxul de informații este prea mare. Munca este asiduă și permanentă.

Citește și: Adina Alberts: lumea, forțată să se vaccineze anti-COVID. Reacțiile adverse se înmulțesc necontrolat

Tot ceea ce am făcut până acum am făcut singură. Mai departe am nevoie de colaboratori. Lupta este inegală. Mă lupt cu niște forțe inepuizabile, care folosesc banii publici, adică ai noștri, ai tuturor! Eu, de una singură, sunt epuizată! Orice donație mă va ajuta pe mine ca să vă ajut pe voi.
Pentru adevăr!
Pentru sănătatea noastră a tuturor!
Vă invit să donați aici! Mulțumesc”,  a cerut Adina Alberts pe Facebook.

 

 

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te