Coca-Cola, Pepsi și Nestle în topul companiilor care poluează cu plastic

DE Adelina Sahlean | Actualizat: 10.10.2018 - 15:01

Giganții Coca-Cola, Pepsi și Nestle au ajuns în topul companiilor care poluează cu deșeuri plastice. Cele trei firme sunt considerate printre primele clasate la deșeurile de plastic culese din oceane, la nivel global, potrivit datelor organizației „Eliberarea de plastic”.

SHARE

Organizația a ajuns la această concluzie după ce a cules aproximativ 200.000 de deșeuri de plastic și a inventariat mărcile ambalajelor, în special în Marea Britanie și Vietnam.
În Europa, mărcile celor trei companii au fost identificate în jumătate din sticlele de plastic culese în cadrul operațiunilor de curățare.

'Eliberarea de plastic' este constituită din aproximativ 1.300 de grupuri de persoane din toată lumea, unele afiliate și la celebra organizație Greenpeace.
O petiție semnată de aproximativ 250.000 de persoane a fost înaintată Parlamentului European, prin care se cere adoptarea unei legi care să-i oblige pe poluatori să plătească pentru deșeuri.
'Această clasificare a brandurilor oferă dovada de netăgăduit a rolurilor jucate de aceste corporații în perpetuarea crizei globale a deșeurilor de plastic', a declarat pentru independent.co.uk Von Hernandez, coordonatorul global al asociației 'Eliberarea de plastic'.
'Este timpul să-și asume acest lucru și să nu mai dea vina pe consumatori pentru produsele lor poluante. Aceste companii sunt vinovate de îngroparea în gunoi a planetei, la scară mare' a precizat oficialul organizației.
Coca-Cola a fost identificat drept poluator de top cu sticle de plastic găsite în 40 din cele 42 de țări unde au avut loc operațiunile de curățare.
Un oficial al Coca-Cola a spus că este alături de ecologiști pentru eliminarea deșeurilor de plastic din ocean și că sunt pregătiți să ia toate măsurile pentru eliminarea poluării. Compania este pregătită să recicleze câte o sticlă utilizată pentru fiecare vândută și să folosească 50% plastic reciclat, până în 2030.
Nestle și Pepsi afirmă, prin purtătorii lor de cuvânt, că intenționează să folosească ambalaje 100% din plastic reciclat sau ambalaje biodegradabile, până în 2025.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te