Ciucă: „Am încredere că europarlamentarii români vor continua să fie vocali în sprijinirea Moldovei”

DE Alin Crișan | 06.02.2024 - 19:48
Ciucă: „Am încredere că europarlamentarii români vor continua să fie vocali în sprijinirea Moldovei” - Foto: Profimedia Images/ Imagine cu caracter ilustrativ

Nicolae Ciucă, liderul PNL, are încredere că europarlamentarii români vor continua să fie vocali în sprijinirea guvernului de la Chişinău în plan european.

SHARE

Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, a evidenţiat, marţi, în întâlnirea cu viceprim-ministrul, ministru al afacerilor externe şi integrării europene de la Chişinău, Mihai Popşoi, că România şi Republica Moldova au reuşit, în ultimii doi ani, să obţină "decizii istorice" astfel încât Republica Moldova să se conecteze la Europa.

Ciucă: „Am încredere că europarlamentarii români vor continua să fie vocali în sprijinirea Moldovei”

Deciziile istorice privind agenda europeană a Republicii Moldova la care s-a referit Nicolae Ciucă sunt obţinerea statutului de stat candidat la UE, în iunie 2022, respectiv decizia de deschidere a negocierilor de aderare la UE, în decembrie 2023.

"Am reuşit împreună, în ultimii doi ani, să obţinem decizii istorice privind agenda europeană şi am încredere că europarlamentarii români vor continua să fie extrem de vocali în sprijinirea guvernului de la Chişinău în plan european.

Citește și: OFICIAL UE propune deschiderea negocierilor de aderare cu Republica Moldova și Ucraina

În contextul războiului din Ucraina, autorităţile de la Chişinău au gestionat în mod profesionist numeroasele provocări de destabilizare a statului şi l-am asigurat pe domnul ministru că securitatea Republicii Moldova rămâne o prioritate pentru România.

Totodată, rămânem angajaţi să finalizăm proiectele comune importante de energie şi transport, care ajută Republica Moldova să se conecteze la Europa", a scris Ciucă, marţi, pe Facebook.

Înaltul demnitar român a apreciat faptul că prima vizită oficială externă a lui Mihai Popşoi este la Bucureşti, exprimându-şi dorinţa de a continua "dialogul special" dintre România şi Republica Moldova, la aprofundarea căruia vicepremierul moldovean "a contribuit semnificativ" din poziţia ocupată anterior, cea de prim-vicepreşedinte al Parlamentului de la Chişinău.

Potrivit unui comunicat al Senatului, Nicolae Ciucă şi-a exprimat convingerea că parlamentarii români vor fi în continuare "extrem de convingători şi angajaţi" în sprijinirea Republicii Moldova, obiectivele imediate fiind pregătirea terenului pentru lansarea oficială a negocierilor de aderare, organizarea primei Conferinţe Interguvernamentale şi menţinerea activă a tematicii Republicii Moldova pe agenda UE.

Citește și: Ciucă, despre legea care pregăteşte populaţia pentru război: „Trebuie primenită”

Ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene din Republica Moldova, viceprim-ministrul Mihai Popşoi, a efectuat o vizită oficială în România, ocazie cu care s-a mai întâlnit cu ministrul român al Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, şi cu premierul Marcel Ciolacu.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te