Tot am auzit în spaţiul public că se încearcă după 1 aprilie o reglementare. Acum aş putea să spun şi eu că eu am venit cu soluţia de a spune că reglementăm piaţa şi era pentru momentul de acum.
Nu prea văd eu sensul după 1 aprilie, când intrăm în vară, să reglementăm piaţa pentru şase luni de zile până în octombrie, când după aceea vine iarăşi iarna. Cineva nu s-a gândit foarte bine când a venit cu această soluţie. (...) Dacă vrem cu adevărat să facem ceva, trebuie să ne gândim pentru iarna viitoare.
La vară ştim foarte bine, consumul scade. Eu nu cred că cineva s-a gândit foarte bine. Soluţia pe care o propusesem noi era pentru aceste luni de iarnă, când ai consum mare, să reglementăm piaţa, ANRE s-a opus, am venit cu cealaltă variantă pe care o avem acum. Vom discuta după 1 aprilie ce se întâmplă”, a spus Cîţu, la Parlament, potrivit Agerpres.
Citește și: Asociaţii ale magistraţilor: Noul proiect de desființare a SIIJ, un compromis inadecvat
El a arătat că susţine mai multe soluţii propuse la ordonanţa privind măsurile din energie.
„Nu este o competiţie între cine îi ajută pe români. Obiectivul este acela să găsim cele mai bune soluţii în coaliţie. Este ordonanţa PNL la care punem amendamente PSD? Nu. Este ordonanţa Guvernului României, soluţiile coaliţiei pentru a reduce povara pentru români în aceste câteva luni de zile, în această iarnă, pentru facturi. Sunt mai multe soluţii. E adevărat, câteva au fost propuse acolo, au fost discuţii.
Citește și: Rusia închide „robinetul”. SUA, negocieri cu Qatarul pentru livrare GNL în Europa
Una dintre ele, dacă este vorba de soluţii pentru facturile din trecut, Ministerul Justiţiei trebuie să se pronunţe dacă se pot face soluţiile retroactive, eu le susţin. În ceea ce priveşte penalităţile, iarăşi le susţin, dar acolo trebuie să fim atenţi, pentru că s-ar putea să încercăm să fim mai duri, dar şi să nu fim, trebuie să fie o foarte mare atenţie”, a afirmat preşedintele PNL.