Ciolacu s-a întâlnit cu secretarul Apărării al SUA: Avem nevoie de o cooperare sporită pe securitate

DE Alin Crișan | Actualizat: 04.12.2023 - 21:27
Ciolacu s-a întâlnit cu secretarul Apărării al SUA: Avem nevoie de o cooperare sporită pe securitate - Foto: Captură video/ Facebook/ Marcel Ciolacu
Ciolacu s-a întâlnit cu secretarul Apărării al SUA: Avem nevoie de o cooperare sporită pe securitate - Foto: Captură video/ Facebook/ Marcel Ciolacu

Premierul Marcel Ciolacu s-a întâlnit cu secretarul Apărării al SUA, declarând că România are nevoie de o cooperare sporită pe securitate.

SHARE

Premierul Marcel Ciolacu s-a întâlnit, luni, în contextul vizitei de lucru pe care o efectuează în SUA, cu secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, şeful Guvernului afirmând că avem nevoie de o cooperare sporită în materie de securitate cu Statele Unite, dar şi de un angajament economic puternic.

Potrivit unui comunicat al Guvernului, cei doi oficiali au subliniat relaţia privilegiată dintre România şi Statele Unite, evidenţiată de un Parteneriat Strategic de peste două decenii şi întărită de buna colaborare în toate domeniile de interes comun, cu accent pe contribuţia la securitatea regională în zona Mării Negre.

Ciolacu s-a întâlnit cu secretarul Apărării al SUA: Avem nevoie de o cooperare sporită pe securitate

În acest context, secretarul american al Apărării a lăudat eforturile făcute de ţara noastră şi a evidenţiat capacitatea de leadership a României demonstrată prin înfiinţarea Centrului de pregătire de la Feteşti pentru piloţii de F-16.

Citește și: Ce se întâmplă cu banii pensionarilor din 2024. Boloș: „Aici discutăm de impactul bugetar”

Au fost trecute în revistă, cu această ocazie, cele mai importante evoluţii din punct de vedere al apărării atât în relaţiile bilaterale, cât şi în cadrul Alianţei Nord-Atlantice, ca bază pentru aprofundarea şi extinderea cooperării în acest sector, inclusiv cu rezultate economice care să aducă beneficii de securitate.

"Avem nevoie de o cooperare sporită în materie de securitate cu Statele Unite, dar şi de un angajament economic puternic. O economie dezvoltată este esenţială pentru o securitate naţională puternică. Este importantă implicarea activă a companiilor americane în evaluarea şi dezvoltarea capabilităţilor din industria naţională, prin investiţii comune în industria de apărare, inclusiv în ceea ce priveşte fabricarea de muniţie, precum şi transferuri tehnologice şi specializarea forţei de muncă autohtone", a declarat şeful Executivului de la Bucureşti.

Totodată, premierul Marcel Ciolacu a evidenţiat interesul României pentru o coordonare completă din punct de vedere militar cu Statele Unite şi a subliniat că, în perspectiva Summitului Alianţei Nord-Atlantice care va avea loc anul viitor la Washington, România îşi va menţine angajamentele de a aloca 2,5% din PIB pentru Apărare şi va continua să pledeze pentru un profil sporit al Mării Negre pe agenda NATO, se mai arată în comunicat.

La rândul său, secretarul american al Apărării, Lloyd J. Austin, a evidenţiat excelenta colaborare dintre Statele Unite şi România, ca parteneri strategici şi aliaţi, a remarcat rolul de lider al ţării noastre în eforturile pentru stabilizarea situaţiei regionale şi a apreciat progresele semnificative ale României în domeniul apărării, de la modernizarea echipamentelor şi infrastructurii militare până la consolidarea apărării cibernetice.

De asemenea, ambii interlocutori au subliniat nevoia de a face eforturi comune pentru a asigura stabilitatea Republicii Moldova, mai ales în contextul atacurilor hibride venite dinspre Federaţia Rusă.

Citește și: Ciucă: „Nu există discuţii despre altă alianţă decât în jurul PNL. 2024 va fi prin forțe proprii”

Premierul Marcel Ciolacu a fost însoţit la întrevederea de la Washington de ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, şi ministrul Economiei, Radu Oprea.

Aceasta este a doua zi a vizitei pe care premierul o efectuează în SUA.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te