Cine sunt cei șapte noi membri ai CNCD. Preotul Mavrichi, propunerea PMP, a picat la vot

Între cei șapte membri ai Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), validați marți în plenul Parlamentului, se numără actualul șef al instituției, Asztalos Csaba, dar și o activistă care a lucrat cu Agenția Împreună și Unicef.
Din partea PSD, au fost validați ex-polițistul Adrian Nicolae Diaconu, Horia Grama, fost șef al Agenției Nucleare și pentru Deșeuri Radioactive și Cristian Jura (care a lucrat la CNCD din 2002).
Grama a făcut și o gafă în cererea de mână prin care își depunea candidatura: „Subsemnatul Grama Horia (...) prin prezenta î-mi depun candidatura la funcția de membru în Colegiul Director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării”.
Din partea PNL, au fost validați Claudia Sorina Popa și Maria Moța, iar din partea USR, Cătălina Olteanu.
Surpriza a venit din nealegerea preotului Ionuț Mavrichi, consilier al patriarhului Daniel, care fusese propus pentru un scaun în Colegiul Director de către PMP. Biserica Ortodoxă a susținut, într-un comunicat, că „propunerea de a deveni membru al CNCD a fost una informală, venită din partea mai multor parlamentari creștini aparținând mai multor partide”.
Puteți consulta CV-urile candidaților aleși aici.
26 de persoane s-au înscris pentru un loc în CNCD.