Cel mai scandalos caz este cel al lui Marian Enache, care primește trei pensii, plus o indemnizație acordată în baza legii privind recunoștința faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989.
În 2018, Enache a primit: 388.000 lei pensie de magistrat, 91.500 de lei pensia de fost parlamentar, 23.400 de lei pensia de avocat, puțin sub 12.000 de lei indemnizația de revoluționar și 297.000 lei salariul de la CCR. În total, statul român i-a plătit lui Marian Enache, în anul fiscal 2018, peste 810.000 de lei.
Enache a fost consilierul lui Iliescu, între 1990 și 1996. CNSAS a scris că a avut dosar de rețea (adică a colaborat cu Securitatea), dar „dosarul nu s-a păstrat în arhivă”.
Președintele CCR, Valer Dorneanu, adună și el două pensii speciale: 322.000 lei pensia de magistrat și 74.000 lei, cea de fost deputat. De la Curtea Constituțională a ridicat, în 2018, un salariu de 289.000 de lei. Dorneanu, fost procuror în regimul Ceaușescu, a evoluat politic după 1990 sub îndrumarea lui Ion Iliescu, care l-a avut consilier la Cotroceni și apoi l-a susținut pentru poziția de președinte al Camerei Deputaților, între 2000 și 2004.
Mai beneficiază de pensii speciale:
- Mona Pivniceru, principala instigatoare a grevei ilegale a magistraților, din 2009, când aceștia și-au întrerupt activitatea pentru că guvernul Boc dorea să le taie sporurile. Pivniceru a primit, în 2018, 384.000 de lei pensie și 283.000 lei salariu. Pivniceru a fost prietena fostului președinte al CCIR, Mihai Vlasov, condamnat în mai multe dosare de corupție.
- Varga Atilla, fost deputat UDMR, modest jurisconsult înainte de 1989: pensie „de serviciu” - 100.000 lei și salariu de la CCR - 281.000 lei, în 2018.
- Daniel Morar, fost șef al DNA: 350.000 lei - pensia specială, 277.000 lei - salariul CCR.
- Livia Stanciu, fosta șefă a Înaltei Curți de Casație și Justiție: 454.000 lei pentru pensie, 283.000 lei - salariu CCR.