Chirica de la Iași a descoperit succesul din salariu: s-a îmbogățit cu cinci vile în 9 ani

Săptămâna trecută, familia Chirica și-a părăsit imobilul din Platoul Însorit (Galata) și s-a mutat 10 metri mai încolo, într-o nouă casă de lux. Aceasta ar fi a cincea casă pe care primarul orașului Iași a adăugat-o la complexul său personal, în ultimii nouă ani.
Aventurile imobiliare ale primarului n-au nicio limită și nicio explicație care să stea în picioare. La Frasin (Suceava) are un conac de 200.000 de euro, trecut pe o firmă-fantomă. Fostei soții i-a lăsat o altă vilă de peste 200 mp.
Despre casa așa-zis veche, Mihai Chirica a afirmat, în mod categoric, în cadrul unui interviu din iunie 2019 că este a soacrei sale. Toate actele privind proprietățile sale și ale familiei precum și zeci de contracte publice cu investiții derulate de Primărie au fost ridicate de procurorii DNA.
Cu o săptămână în urmă, Mihai Chirica împreună cu soția sa, Cristina, și băiatul Ștefan s-au mutat dintr-o vilă cu acoperiș roșu într-una cu acoperiș verde. Ambele sunt parte a aceluiași proiect imobiliar numit Platoul Însorit și care e situat pe dealul Galata și, mai mult, sunt una lângă alta.
Mutarea s-a petrecut timp de câteva zile la rând, primarul cărându-și mobila și celelalte lucruri dintr-o parte în alta. Deși casele sunt una lângă alta, acesta le-a dus cu mașină, dând roată complexului.
Chirica s-a mutat săptămâna trecută din vila cu acoperiș roșu în vila din spate, cu acoperiș verde.
Întreaga anchetă poate fi citită pe site-ul Reporter de Iași.