Care sunt cele mai periculoase orașe din România. Bucureștiul nici nu prinde Top 10

DE Vlad Alexandru | Actualizat: 04.07.2023 - 16:39
Polițiști Foto: facebook/Poliția (imagine cu rol ilustrativ)
Polițiști Foto: facebook/Poliția (imagine cu rol ilustrativ)

România a investit în ultima vreme în siguranță națională. Poliția a fost dotată cu mașini și echipamente, aproape că nu există zi în care să nu aflăm că a fost spartă vreo bandă de infractori, însă, cu toate acestea mai sunt locuri în țară considerate periculoase.

SHARE

Un studiu privind siguranța și calitatea vieții în orașele din România arată că avem câteva orașe unde oamenii nu se simt protejați în totalitate. 

Am însă și zone unde siguranța este în parametrii normali. Ba mai mult, unele orașe sunt în topul celor mai sigure din lume. 

Citește și: Cum au ajuns șoferii români mai agresivi decât cei din alte țări. Psiholog: ”Corupția i-a încurajat”

Conform studiului, cele mai periculoase şi nesigure oraşe din România sunt, conform cercetării, Alexandria, Suceava, Satu Mare, Bacău, Călăraşi, Târgovişte, urmate de Vaslui, Piatra Neamţ, Galaţi şi Reşiţa. 

Citește și: Care sunt cele mai periculoase cartiere din România. Ferentari este abia pe locul 14

Cele mai nesigure regiuni de la noi din ţară sunt Maramureş şi Moldova, în timp ce la polul opus se află Transilvania, Crişana, Bucureşti, dar şi Ilfov.

Pe de lată parte, oraşele cu cel mai ridicat grad de siguranţă de la noi din ţară sunt Oradea, Braşov, Cluj Napoca, iar Alexandria este văzut drept cel mai nesigur oraş atunci când vine vorba despre siguranţa şi calitatea vieţii.

La acest studiu au participat aproape 100.000 de români şi se bazează pe evaluările acordate de români oraşelor şi cartierelor în care locuiesc.

Citește și: Începe prăbușirea pieței imobiliare? În ce orașe merită să cumperi o locuință, unde să mai aștepți?

În cadrul acestei cercetări au fost luate în considerare costul general al vieţii, accesul la instituţiile de sănătate publică, calitatea mediului înconjurător, curăţenia, zgomotul, spaţiile verzi, situaţia reală a transportului în comun, precum şi modul în care se poate face accesul în instituţiile de tip educaţional.

 Cât de sigur este Bucureștiul

Fruntaşe în acest clasament au ieşit oraşele Oradea, Braşov, Cluj Napoca, Sibiu, Sfântul Gheorghe şi Timişoara. Capitala  este situată abia pe locul al nouălea în acest clasament.

Citește și: Balauru, Cioc, Nae Chioru, Sandu Moise din Ferentari, primii interlopi români. Vânați de Alimănescu

“În general, s-a observat o legătură strânsă între numărul mare de locuitori din fiecare oraş şi siguranţa resimţită de cetăţeni. Astfel, oraşele care au primit cele mai mari note au un număr de aproximativ 300.000 de locuitori, pe când cele care se încadrează în pragul de sub 100.000 considerate cele mai nesigure.

Mai mult, oraşele cu grad ridicat al siguranţei au şi un produs intern brut ridicat şi o rată a şomanului scăzută, de sub 4%”, se arată în cercetarea realizată de către cei de la Storia.

 Cele mai sigure cartiere din Bucureşti sunt Aviaţiei, Tineretului şi Titan, urmate de Băneasa, Baba Novac, Balta Albă şi Dristor. Cartierele situate la polul opus sunt Ferentari, Bucur Obor, Baicului şi Rahova.

 Cinci orașe din România, în topul celor mai sigure din lume

Ministrul de Interne, Lucian Bode, a anunțat că cinci oraşe din România sunt în topul celor mai sigure locuri din lume, clasamentul fiind realizat de o importantă platformă, pe baza datelor transmise de contributori.

 Cluj-Napoca este primul dintre cele cinci oraşe, pe locul 23, urmat de Timişoara, Braşov, Bucureşti şi Iaşi. ”Reflectă percepţia persoanelor care au decis să contribuie cu date şi informaţii la baza de date”, a transmis Bode, potrivit News.

 ”Cinci oraşe din România, în topul celor mai sigure locuri din lume! Am fost bucuros să aflu că oraşele Cluj-Napoca, Timişoara, Braşov, Bucureşti şi Iaşi sunt în topul celor mai sigure locuri din lume, potrivit evaluării uneia dintre cele mai importante platforme care oferă date despre calitatea vieţii şi rata criminalităţii la nivel global”, a transmis, luni, ministrul Lucian Bode.

Conform acestui top, Cluj-Napoca este cel mai sigur oraş din România, aflându-se pe poziţia 23, fiind urmat de Timişoara – poziţia 32, Braşov – poziţia 54 şi de Bucureşti şi Iaşi, pe locurile 67, respectiv 84.

Lucian Bode a precizat că, alături de alte mari oraşe din lume, precum Zurich (Elveţia), Quebec City (Canada), Haga (Olanda) sau Munchen (Germania) ”cele cinci oraşe din România au trecut cu brio testul încrederii, ţara noastră dovedind, încă o dată, că este un stat modern, adaptat nevoilor de siguranţă ale cetăţenilor săi, dar şi ai altor state, care ar putea alege să vină aici fie în scop turistic, fie pentru a munci”.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te