Cei mai îngrozitori criminali în serie din Germania

DE Newsweek România | Actualizat: 01.11.2018 - 13:25

Fostul asistent medical Niels Högel a recunoscut că a comis cele mai multe crime în serie din istoria postbelică a Germaniei. Țara a mai fost șocată în ultimele decenii și de alți criminali în serie.

SHARE

Procesul fostului asistent medical Niels Högel i-a îngrozit pe germani. Högel a recunoscut că a comis 100 de crime. Înaintea lui au existat și alți criminali în serie care au șocat Germania. Iată o listă cu unii dintre cei mai îngrozitori dintre aceștia, începând din 1940.

"Ucigașul" Rudolf Pleil

Fostul bucătar a omorât, conform propriilor confesiuni, 25 de oameni. Dovedite au fost însă doar 10 dintre crimele sale. Pleil a trecut ilegal femei între 1946 și 1947 din fosta RDG în Germania de Vest. El le spunea victimelor că le ajută să fugă în RFG. Astfel își racola victimele, pe care le abuza sexual și ulterior le înjunghia. Câteva dintre victimele sale au fost ulterior decapitate. În 1950, el a fost condamnat la închisoare pe viață, opt ani mai târziu a fost găsit spânzurat în celula sa.

Rudolf Pleil în banca acuzaților: în toamna lui 1950 a început cel mai mare proces de crimă de până atunci în Germania postbelică

Jürgen Bartsch: "Ucigașul de copii"

Bartsch a ucis în anii 1960 patru băieți cu vârste între 8 și 13 ani. Bartsch își ademenea victimele într-un adăpost aerian din apropiere de Wuppertal, le obliga să se dezbrace, le abuza sexual, după care le omora și dezmembra cadavrele. O a cincea victimă a reușit să fugă, pentru că Bartsch nu a ucis-o imediat. Astfel a putut fi capturat criminalul. Bartsch a fost condamnat în 1967 la închisoare pe viață. Mai târziu, pedeapsa sa a fost comutată în 10 ani de detenție și transferarea ulterioară într-o instituție pentru persoane cu boli psihice. Bartsch a continuat să aibă și în această instituție fantezii criminale și a fost de acord în 1976 să fie castrat. Din cauza unei erori în timpul anesteziei, Bartsch a murit în timpul operației.

Joachim Gero Kroll: "Canibalul din Duisburg"

Kroll a ucis 14 oameni și a fost arestat în 1976. În detenție s-a constatat că acesta avea un coeficient de inteligență extrem de scăzut. Printre victimele lui s-au numărat mai ales tinere femei și fete. Pe multe dintre ele Kroll le-a abuzat sexual și apoi le-a mâncat. Crimele sale au avut loc între 1955 și 1976. Poliția a găsit într-un congelator din locuința sa resturi umane. Pe aragazul său, se afla la momentul arestării o oală în care erau fierte brațele și mâinile unei fetițe de patru ani omorâte cu puțin timp înainte de Kroll. În 1982 el a fost condamnat la închisoare pe viață. Zece ani mai târziu, Kroll a murit în urma unui infarct. Din cauza unei erori judiciare, pentru crimele comise de Kroll a fost condamnată inițial o persoană nevinovată, care a stat trei ani în închisoare.

Fritz Honka: "Ucigașul de femei din St. Pauli"

Acesta a sugrumat în locuința sa cel puțin patru prostituate între 1970 și 1975. Faptele sale au fost descoperite întâmplător în 1975. În locuința sa a izbucnit un incendiu în timp ce Honka nu era acasă. Criminalul obișnuia să dezmembreze cu un fierăstrău cadavrele victimelor sale și un pompier a descoperit rămășițe umane în apartamentul lui Honka. Poliția a găsit din primul moment locuința suspectă, pereții fiind tapetați cu fotografii porno. Honka a fost condamnat în 1976 la wegen 15 ani de închisoare pentru patru crime, cu o detenție ulterioară într-o instituție pentru bolnavi mintal. A fost eliberat în 1993 și a trăit sub un nume diferit într-un cămin de bătrâni din Hamburg. Honka, considerat un om timid și care nu atrăgea atenția, a murit în 1998.

Werner Pinzner: "Ucigașul din St-Pauli"

Pinzer a fost un ucigaș profesionist care a omorât până la 10 persoane. El activa mai ales în cartierul roșu din Hamburg, pentru un patron de bordel pe nume "Wiener-Peter". În 1986 a devenit cunoscut în lumea întreagă: în timp ce era audiat la poliția din Hamburg pentru seria sa de crime, el a scos două pistoale cu care l-a împușcat mortal pe procuror, apoi a tras asupra propriei soții care era prezentă în sală, după care s-a sinucis. Armele sale au fost expuse ulterior la muzeul poliției.

Ulrich Schmidt: "Ucigașul din zile de sărbătoare"

Schmidt a înjunghiat mortal între 1987 și 1989 cinci femei, pe alte patru le-a rănit grav. Schmidt a comis majoritatea crimelor în zile libere, fiind numit ucigașul din zilele de sărbătoare. El era șomer și obișnuia să le ceară victimelor sale bani. Schmidt și-a început crimele în orașul Essen. În august 1989, în timp ce încerca să violeze o asistentă medicală într-un cămin, el a fost pus pe fugă de un bărbat care a sărit în ajutorul victimei. Criminalul a uitat la fața locului un aparat foto în care au fost găsite fotografii cu victime anterioare, cu un automobil marca Opel, precum și cu el și cu soția lui. L-a scurt timp după aceasta, el a fost arestat.

Ulrich Schmidt: desen în timpul audierilor din tribunalul din Essen

 


Marianne Nölle: "Îngerul morții din Köln"

Asistenta medicală este singura femeie din această listă. În timpul orelor sale de program, ea a ucis 18 persoane și a încercat să omoare alte 17, între 1984 și 1992, conform criminaliștilor germani. Ea proceda mereu la fel: le injecta victimelor o supradoză de Truxal, un medicament antipsihotic. În 1993 ea a fost condamnată la închisoare pe viață pentru șapte crime dovedite. Nölle nu recunoaște până în ziua de azi că a comis aceste crime.

Volker Eckert: "Ucigașul de prostituate"

Șoferul de tir a ucis cel puțin 10 persoane. Prima crimă a fost comisă deja în adolescență. El a ucis o colegă de școală în vârstă de 14 ani, dar a reușit să facă să pară o sinucidere. A fost găsit vinovat abia câțiva ani mai târziu și condamnat la închisoare. După eliberare, el s-a angajat ca șofer de tir și a comis crime în Franța, Spania și Italia. În aceste țări, el a ucis cel puțin șapte prostituate între anii 2001 și 2006. El își strangula victimele, după care le viola și lua drept trofee smocuri de păr sau haine de la femeile ucise. Trofeele erau depuse apoi în locuința sa. El a fost prins cu ajutorul unei înregistrări făcute de o cameră de supraveghere. Nu a mai apucat să fie condamnat, pentru că s-a sinucis în iulie 2007 în celula sa, după ce și-a recunoscut faptele.

Stephan Letter: "Îngerul morții din Sonthofen"

Asistentul medical este responsabil pentru una din cele mai mari serii de crime din istoria Republicii Federale. În micul oraș bavarez Sonthofen, el a ucis cel puțin 29 de pacienți într-o clinică în perioada 2003-2004. Și-a ucis victimele injectându-le otravă. Mai întâi a fost arestat sub acuzația de furt de medicamente. În 2006 a fost condamnat la închisoare pe viață. Letter a susținut că și-ar fi ucis victimele care erau grav bolnave din "compasiune", ceea ce procuratura germană nu a acceptat desigur. El ar fi dorit de fapt să se prezinte drept un fel de "stăpân asupra vieții și morții". Faptele sale au fost considerate deosebit de grave de către judecători.

Stephan Letter, pe atunci în vârstă de 28 de ani, la audierile din instanța de la Kempten

(Articol de Daniel Heinrich pentru Deutsche Welle)


Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te