Ce se întâmplă cu pașaportul românesc de la 1 ianuarie 2025? Ministerul de Interne anunță schimbări importante. Vă vom arăta imediat despre ce este vorba.
Ce se întâmplă cu pașaportul de la 1 ianuarie 2025? Schimbări anunțate de Ministerul de Interne
Direcția Generală de Pașapoarte informează că, de la 1 ianuarie 2025, interacțiunea cetățenilor cu structurile de pașapoarte se simplifică, astfel încât aceștia vor avea posibilitatea de a opta pentru livrarea pașaportului simplu electronic, gratuit, la orice adresă de pe teritoriul României.
În prezent, pașapoartele simple electronice sunt livrate doar la adresa de domiciliu a solicitanților, în schimbul contravalorii de 15,00 lei (TVA inclus).
Însă, începând cu data de 1 ianuarie 2025, cetățenii care vor solicita eliberarea unui pașaport simplu electronic vor avea posibilitatea de a opta, la momentul depunerii cererii, pentru livrarea acestuia, gratuit, la orice adresă de pe teritoriul României, a transmis Ministerul de Interne.
Citește și: Cum îi faci pașaport copilului în 2024? Documente necesare și taxe pentru o călătorie fără probleme
Acest serviciu nu determină modificări ale costului pașaportului simplu electronic, contravaloarea acestuia rămânând neschimbată.
Așadar, cetățenii vor putea solicita livrarea pașaportului simplu electronic nu doar la adresa de domiciliu, ci la orice altă locație convenabilă aleasă de către aceștia.
Această măsură este adaptată nevoilor cetățenilor și continuă demersurile de modernizare și digitalizare a serviciilor publice oferite de structurile de pașapoarte, cu sprijinul Companiei Naționale „Imprimeria Națională” – S.A., având ca obiectiv principal reducerea timpului și a efortului necesar pentru obținerea pașapoartelor românești.
Citește și: Reguli noi pentru intrarea în această țară. Ce document trebuie să prezinti pe lângă pașaport?
Solicitanții de pașapoarte simple electronice care vor depune cererile în data de 03 ianuarie 2025, vor putea ridica documentele de călătorie de la ghișeele de pașapoarte începând din data de 10 ianuarie 2025 sau, în funcție de opțiunea acestora, vor putea beneficia, fără niciun cost, de serviciul de expediere la orice locație indicată în momentul depunerii cererii, astfel cum am precizat mai sus.
258 lei – pașaport simplu electronic pentru persoanele care au împlinit vârsta de 12 ani;
234 lei – pașaport simplu electronic pentru persoanele care nu au împlinit vârsta de 12 ani.