Potrivit Digi24.ro, este necesar ca rata de infectare să scadă sub 1%, capacitatea de testare în statele-membre să fie satisfăcătoare, iar situația din spitale să fie confortabilă.
Adina Vălean a punctat că nu toate țările vor ridica restricțiile în același timp și că depinde de situația din fiecare țară în parte. Ea a precizat că vor fi adoptate reguli de distanțare socială pentru călătoriile cu avionul, precum neocuparea locului din mijloc. Astfel de reguli vor fi aplicate și pentru mijloacele de transport în comun.
Alte reguli anunțate de Adina Vălean vizează purtarea de măști, ecrane de separare, achiziționarea de bilete în mod electronic, pentru o interacțiune cât mai redusă între pasageri și lucrătorii de transport.
Cele mai importante declarații ale Adinei Vălean la Digi24.ro:
„Trebuie să există o separare între lucrătorii din retail din aeroporturi și clienți. Trebuie să existe protocoale clare în ce privește fluxul pasagerilor. Pentru transportul în comun trebuie făcut un flux separat și păstrată distanța, numărul maxim acceptat în interior. Trebuie să crească și frecvența acestor mijloace de transport, trebuie să ai mai multe autobuze la dispoziție.
Locul din mijloc din avioane ar trebui eliminat. Sunt companii care au luat inițiativa și se gândesc. Nu e obligatoriu ca locul din mijloc să fie eliberat, sunt grupuri de călători, familii și nu e cazul să fie separat.
Cred că un dialog cu companiile, toată lumea va accepta necesitatea unor astfel de măsuri. Distanțarea în avion poate fi făcută în limite rezonabile.
Noi recomandăm măsuri moderate, nu numai verificarea de temperatură. Companiile vor avea posibilitatea să refuze persoanele simptomatice.
Mai există și posibilitatea acestor certificate de sănătate. Sigur că trebuie gândit foarte bine, dacă vor putea fi puse în practică ar ușura mult viața transportatorilor.
Mă aștept ca serviciile de sănătate să discute despre pașaportul de sănătate, care ar fi termenul lui de valabilitate.
Depinde de țară daca în iunie, iulie sau august se va putea călători. Nu vor ridica restricțiile de călătorie în toate țările în același timp. Dacă rata de infecție va fi sub 1%, capacitatea de testare să fie satisfăcătoare, dacă se vor purta măști când se călătorește, dacă situația din spitale este confortabilă, astea sunt criterii clare de ridicare a măsurilor de restricție.
Europa este închisă accesului din exterior, dacă cetățenii europeni vor dori să meargă în altă parte, probabil o vor putea face dacă restricțiile se ridică în țara respectivă. Eu aș recomanda prudență, către o țară terță trebuie să fie cineva foarte curajos și bine informat pentru a nu risca să rămână izolat.
Cum vom putea recupera biletele deja plătite? Nu, nu trebuie să acceptăm neapărat un voucher, decât dacă optăm pentru acest lucru. Companiile sunt obligate să facă această rambursare, dacă nu cetățenii se pot adresa Autorităților pentru Protecția Consumatorilor.”