Porturile ucrainene de la Dunăre - Ismail și Reni au devenit din nou ținta atacurilor rusești. Mai multe explozii s-au auzit la granița României.
Bombardamente rusești la granița României. Românii din Tulcea și Galați, avertizați prin RO-Alert
Locuitorii din zona de nord a județului Tulcea și cei din Galați, aproape de granița româno-ucraineană, au fost alertați printr-un mesaj RO-ALERT emis de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU). Avertismentul, transmis în două etape, avea drept scop informarea asupra posibilității căderii unor obiecte din spațiul aerian în proximitatea locuințelor lor, ca urmare a conflictului armat dintre Rusia și Ucraina.
Primul mesaj a fost emis în jurul orei 23:00, urmat de cel de-al doilea, la o distanță de aproape două ore. Acest ultim avertisment a fost acompaniat de zgomotul distinct al unui aparat de zbor, care survola spațiul aerian românesc la o altitudine extrem de redusă.
Conform informațiilor furnizate de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Delta, avertismentele aduceau la cunoștință populației faptul că asupra teritoriului ucrainean, în apropierea graniței cu România, au avut loc atacuri aeriene. Mesajul îndemna populația să rămână calma și să ia măsuri de protecție și adăpostire în cazul în care situația o impune.
Citește și: Atac rusesc cu drone la granița României. Infrastructura portuară de la Dunăre, lovită
"Populația din zona de graniță este informată prin acest mesaj despre posibilele pericole și este sfătuită să nu intre în panică și să ia măsuri de protecție și adăpostire dacă situația o impune. ISU Delta, sub coordonarea IGSU, împreună cu instituțiile cu rol de apărare monitorizează situația generată de conflictul armat din zona de graniță cu statul român pentru a oferi protecție și sprijin comunităților din regiune," se arată într-o informare transmisă presei de ISU Delta în urma primului mesaj RO-ALERT.
Purtătorul de cuvânt al ISU Delta, Daniel Năstase, a subliniat că, în ciuda avertismentelor emise, dispeceratul instituției nu a primit niciun apel de urgență. Aceste mesaje RO-ALERT reprezintă primele informări transmise populației din septembrie încoace, în contextul conflictului din Ucraina.
Citește și: România a instalat un sistem antidronă la granița cu Ucraina. Detectează ținte care zboară sub radar
De-a lungul acestui an, pe teritoriul județului Tulcea, au fost identificate rămășițe provenite de la trei drone folosite în atacurile Rusiei împotriva porturilor dunărene din Ucraina. Fragmente din două drone au fost descoperite în zona satului Plauru, situat pe malul brațului Chilia al Dunării, în timp ce rămășițele unei alte aeronave au fost găsite la aproximativ 15 kilometri de granița româno-ucraineană, în apropiere de satul Nufăru