Administrația americană pregătește în prezent o strategie de securitate la Marea Neagră, iar România dorește să participe la elaborarea acestei strategii, a declarat ministrul de externe Bogdan Aurescu.
Între altele, România ar vrea ca Statele Unite ale Americii să trimită mai mulți militari în regiune, dar pentru aceasta este nevoie de o infrastructură adecvată. SUA ar putea sprijini financiar construirea unei căi ferate care să lege portul Gdansk din Polonia de portul Constanța, precum și o conexiune rutieră care să lege nordul de sudul regiunii, pentru ca trupele și echipamentele să poată fi transportate, la nevoie, mai ușor, a arătat Bogdan Aurescu.
Citește și: SABOTAJ Senzorii ce detectau submarinele au dispărut din largul coastei Norvegiei
Șeful diplomației a explicat că solicitarea vine în contextul în care Rusia devine tot mai agresivă pe flancul estic.
„Am discutat, de fapt, situația de securitate de la Marea Neagră și cu ocazia vizitei pe care am efectuat-o săptămâna trecută la Washington, am discutat și cu secretarul de stat Blinken aceste chestiuni, inclusiv în contextul în care administrația americană pregătește în prezent o strategie de securitate la Marea Neagră, iar România dorește să participe la elaborarea acestei strategii. De altfel, cu acea ocazie am și discutat un set de propuneri preliminare din partea României pentru o abordare cuprinzătoare a ceea ce se poate construi în cadrul acestei strategii, care însă trebuie să aibă în vedere și acordarea de resurse concrete, pentru a nu rămâne doar un exercițiu de tip teoretic”, a subliniat ministrul Bogdan Aurescu într-un interviu acordat Digi24.
Citește și: În prag de divorț, Ilie Năstase, internat după ce Marica l-a scos din Fundația Ilie Năstase
„În ceea ce privește NATO și flancul estic este clar că este necesară în perioada următoare, în pregătirea summitului NATO de anul viitor, o întărire, o consolidare a posturii de descurajare și apărare pe flancul estic”, a mai spus șeful diplomației române.