El a menţionat că problema urşilor nu mai este o problemă a unei specii pe cale de dispariţie, ci a comunităţii afectate în mod grav câteodată de această convieţuire cu o specie strict protejată la nivel european.
Barna: „Şcoala, blocul, etajul doi, nu sunt habitate ale ursului. Aceste probleme trebuie reduse”
Tanczos Barna a fost întrebat, marţi, într-o conferinţă de presă, despre problema urşilor şi despre vizita în România a reprezentanţilor Comisiei pentru Petiţii din cadrul Parlamentului European.
“Le spun bun venit celor care au decis să verifice la faţa locului acele – de foarte multe ori – poveşti care sunt auzite sau sunt spuse la Bruxelles despre pădurile României şi despre urşii cu care convieţuim noi aici, în Transilvania şi nu numai, mai nou. În sfârşit cineva de la Bruxelles a venit şi discută şi cu cei care au făcut petiţiile, este absolut normal, dar şi cu partea cealaltă, a celor care spun că pădurile României sunt protejate, că pădurile României nu înseamnă doar furt, că pădurile României înseamnă şi administrare responsabilă, milioane de hectare.
Cu siguranţă, din păcate, există contravenţii şi infracţiunii care trebuie pedepsite, care trebuie constatate şi pentru acest motiv avem nevoie de Garda Forestieră Naţională, de colaborare bună cu Poliţia, cu Procuratura şi cu instanţele de judecată. În cazul urşilor, au venit în urma unei petiţii care s-a semnat de către cei patru preşedinţi de Consilii Judeţene: Harghita, Braşov, Covasna şi Mureş”, a afirmat ministrul Mediului.
El a menţionat că au fost peste 150 de atacuri ale urşilor asupra oamenilor în ultimii ani.
Citește și: Fiscul cere insolvența unei mari companii de taximetrie: Statul are de recuperat peste 1 milion €
“Este pentru prima dată când o comisie de la acest nivel la Parlamentului European vine să se convingă la faţa locului că aici problema urşilor nu mai este o problemă a unei specii pe cale de dispariţie. Problema urşilor este o problemă a comunităţii care este afectată în mod grav câteodată de această convieţuire cu o specie strict protejată la nivel european. Sunt peste 150 de atacuri asupra oamenilor, asupra concetăţenilor noştri în ultimii cinci, şase ani. Sunt 14 decese şi le-am spus celor din Comisia Petiţii să înţeleagă că aici problema urşilor nu mai este o problemă, aşa cum se vede la Bruxelles, o problemă a unei specii care dispare sau care este în pericol”, a transmis Tanczos Barna.
El consideră că trebuie intervenit pentru prevenirea pierderilor de vieţi omeneşti din cauza atacurilor urşilor.
“Toate studiile care s-au făcut în ultima perioadă, inclusiv studii de anul acesta, demonstrează faptul că numărul lor creşte an de an. Scopul gestionării unei specii nu este să creştem zi de zi, an de an, numărul acestor exemplare, ci scopul este o administrare durabilă a speciei într-un areal restrâns, într-un areal unde vorbim de habitatul natural al acelei specii. Şcoala, grădiniţa, blocul, etajul doi, pensiunea nu sunt habitate naturale ale ursului. Aceste probleme trebuie reduse, trebuie să intervenim preventiv pentru a preveni aceste catastrofe pentru că pierderea unei vieţi omeneşti este o catastrofă. Este responsabilitatea noastră să o facem pe bază ştiinţifică, să avem aceste studii care demonstrează că intervenţia nu pune în pericol această specie strict protejată şi mai departe este nevoie de hotărâri, decizii clare, pregătite şi asumate pentru a crea acel echilibru pe termen mediu şi lung care protejează viaţa umană”, a mai declarat ministrul Mediului.
Întrebat ce părere are despre faptul că activiştii afirmă că se doreşte astfel omorârea a 420 de urşi şi se încurajează turismul cinegetic, Tanczos Barna a răspuns: “Am auzit câteva expresii zilele acestea, că sunt ucise animale sălbatice, că sunt ucişi urşi. Omul poate fi ucis, animalul sălbatic este recoltat în condiţiile legii şi ursul este o specie care este în vârful lanţului trofic şi doar omul este responsabil de modul în care gestionează această populaţie de urs.
Carnivorele mari creează din ce în ce mai multe probleme şi în Europa. A existat primul deces în Italia cauzat de un atac de urs. Am văzut poneiul omorât în Germania de către un lup, deci problemele apar şi acolo. Euro-deputatul din Bulgaria a ridicat problema Bulgariei care se confruntă cu situaţii similare din cauza lupilor şi mai puţin din cauza urşilor, dar carnivorele mari exercită o presiune din ce în ce mai mare pe existenţa fermelor, pe traiul zilnic al cetăţenilor europeni, motiv pentru care în România, la sfârşitul lunii septembrie, vom organiza un summit pe această temă a carnivorelor mari şi a drumului pe care trebuie să meargă Uniunea Europeană”.
El a adăugat că nu putem accepta sfaturi de la ţări care au exterminat aceste specii acum 100 de ani.
“Nu putem accepta sfaturi de la ţări care au exterminat aceste specii acum 100 de ani. Nu putem accepta sfaturi de la state membre, prietenii noştri de altfel, care refuză de ani de zile să primească urşi în habitatele naturale din acele ţări, din Franţa, din Germania, din Austria, din acele ţări unde nu mai există urs, deşi există habitat natural pentru această specie. Nu este vorba de ucidere, este vorba de extragerea preventivă a unui număr de 426 de urşi, conform proiectului de ordin. De asemenea, 60 de exemplare pot fi extrase în urma unor dosare de pagube depuse şi în urma unor situaţii de urgenţă în anumite zone”, a mai transmis ministrul Mediului.
El a fost întrebat ce părere are despre propunerea prefectului de Covasna ca o mie de urşi să fie mutaţi în alte state ale Uniunii Europene.
“Aş fi mulţumit cu zece. Să începem cu zece şi apoi vedem cum ajungem la o mie. Sunt de acord”, a menţionat ministrul Mediului, potrivit news.ro.