vineri 08 mai
EUR 5.2364 USD 4.4493
Abonează-te
Newsweek România

VIDEO Bărbatul care a ucis o elevă de 18 ani la Parhida a fost prins. Și-a recunoscut fapta

Data publicării: 08.05.2026 • 19:48 Data actualizării: 08.05.2026 • 20:10
Suspectul crimei - Foto: imagini  surse
Suspectul crimei - Foto: imagini surse

O tânără de 18 ani a fost găsită moartă pe un câmp de rapiță dintr-un sat din Bihor. Ucigașul a fost prins la câteva ore. Și-a recunoscut fapta. Ministrul de Interne a transmis un mesaj în acest context.

O fată de 18 ani a fost găsită moartă pe câmp, vineri dimineața, în Parhida, comuna Tămășeu. La câteva ore distanță, ucigașul a fost găsit. 

Ministrul de Interne a mulțumit tuturor structurilor implicate în operațiunea de la Bihor.

VIDEO Bărbatul care a ucis o elevă de 18 ani la Parhida a fost prins. Și-a recunoscut fapta

Persoana bănuită de comiterea faptei, respectiv un bărbat de 39 de ani, din localitatea Parhida, a fost depistat, cu sprijinul elicopterului Inspectoratului General de Aviație, în jurul orei 18.10, ascunsă într-un lan de rapiță, la aproximativ 1 km. de locul comiterii faptei.

Activitățile de căutare și depistare au fost desfășurate sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor și au implicat o mobilizare complexă de forțe și mijloace din cadrul structurilor Ministerului Afacerilor Interne.

 

În cadrul operațiunilor desfășurate în teren au fost angrenați polițiști ai Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bihor și polițiști de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea, precum și reprezentanți ai altor structuri teritoriale ale Poliției Române, alături de voluntari.

Totodată, au fost instituite filtre rutiere, efectuate activități de căutare și scotocire în teren și utilizate mijloace tehnice specifice, respectiv drone, câini de urmă, binocluri cu termoviziune, respectiv un elicopter al Inspectoratului General de Aviație.

De asemenea, au fost dispuse măsuri de consemnare la frontieră și au fost activate mecanismele de cooperare interinstituțională și transfrontalieră.

Activitățile au fost coordonate, în teren, de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor și de conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Bihor.

Cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorului de caz, pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs fapta, a transmis Poliția Română.

Mesajul ministrului de Interne pentru cei care l-au prins pe criminal

 „Transmit aprecierea și mulțumirile mele și ale conducerii Ministerului Afacerilor Interne tuturor structurilor implicate în operațiunea desfășurată astăzi, în județul Bihor, în urma căreia persoana bănuită de comiterea faptei de omor din, localitatea Parhida, a fost prinsă.

Operațiunea demonstrează capacitatea structurilor MAI de a acționa integrat, rapid și eficient, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor. Polițiștii, jandarmii, polițiștii de frontieră, echipajele Inspectoratului General de Aviație, structurile din teren și voluntarii mobilizați au lucrat coordonat, folosind toate resursele disponibile pentru localizarea persoanei. În același timp, transmit condoleanțe familiei îndurerate de tragicul eveniment”, a transmsi Cătălin Predoiu, ministrul Afacerilor Interne.

Mai multe articole din secțiunea Actualitate
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră