sâmbătă 06 septembrie
EUR 5.0787 USD 4.3463
Abonează-te
Newsweek România

Bancnotă aniversară de 100 de lei cu Regele Ferdinand şi Regina Maria

Data publicării: 04.12.2018 • 12:39 Data actualizării: 04.12.2018 • 12:53

Banca Națională a României a introdus în circuitul numismatic, de la 1 decembrie, o nouă bancnotă de 100 de lei, reprezentându-i pe Regele Ferdinand și Regina Maria, Suveranii Marii Uniri, cu ocazia Centenarului.

BNR a lansat în circuitul numismatic bancnota pentru colecţionare, dedicată împlinirii a 100 de ani de la Marea Unire de la 1 Decembrie 1918.
Pe aversul bancnotei se regăsește, în partea dreaptă, portretele regelui Ferdinand I şi reginei Maria, dedesubt, pe două rânduri, numele acestora şi anii de viaţă, respectiv „Regele Ferdinand I 1865-1927” şi „Regina Maria 1875-1938”. În zona centrală, o imagine de la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, din 1 Decembrie 1918, potrivit Adevărul.
Tot pe avers mai sunt imprimate stema României, în stânga sus, denumirea băncii centrale „Banca Naţională a României”, pe orizontală sus, iar dedesubtul acesteia, medalionul cu sigla BNR şi, mai jos, anii „1918-2018”. Data punerii în circulaţie, respectiv „1 decembrie 2018”, este imprimată pe verticală, în dreapta. Pe reversul bancnotei sunt ilustrate intrarea în Bucureşti a alaiului regal la l Decembrie 1918 şi un fragment din buzduganul regelui Ferdinand I, respectiv patru femei în costume populare specifice fiecărei provincii româneşti unite: Basarabia, România, Ţara Ardealului şi Bucovina.
Este prima bancnotă de după 1947 reprezentând pe un Suveran al României, prima bancnotă românească reprezentând o femeie anume (au mai existat doar alegorii şi portrete generale feminine) și prima bancnotă numismatică românească a secolului XXI (ultima a fost bancnota de 2000 lei vechi, emisă în 1999, cu ocazia Eclipsei de soare).
Bancnota aniversară pentru colecţionare, cu valoarea nominală de 100 lei, dedicată Centenarului, a fost inclusă într-un pliant de prezentare.

Preţul de vânzare este de 150 lei, inclusiv pliantul de prezentare. Bancnota este emisă în 10.000 de exemplare.

Mai multe articole din secțiunea Actualitate

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră