„Cel mai probabil primele doze vor veni la mijlocul lunii aprilie în România şi pe măsură ce va creşte capacitatea de producţie vor veni din ce în ce mai multe doze. Acest vaccin are două caracteristici care îl diferenţiază de celelalte vaccinuri deja existente. În primul rând, est primul vaccin la care se administrează o singură doză.
Dacă mergi cu acest centru mobil într-un sat care se află la o distanţă de alte comunităţi, nu are medic de familie, nu are acces la alte servicii medicale, în momentul în care ai mers şi ai vaccinat toate persoanele care şi-au manifestat dorinţa în respectivul moment, când te vei întoarce, dacă foloseşti un vaccin cu două doze trebuie să te întorci peste 21, 28 de zile. Dacă te întorci în comunitatea respectivă trebuie să îi găseşti pe toţi cei care pe care i-ai vaccinat cu prima doză”, a explicat secretarul de stat în Ministerul Sănătății, Andrei Baciu, la Digi 24.
Vicepreședintele CNCAV a precizat că, în prezent, 20 de centre mobile sunt în curs de operaționalizare.
Baciu a mai spus că și medicii de familie vor fi implicați în administrarea vaccinului Johnson & Johnson: „Împlicarea medicilor de familie de la un punct încolo într-o fază iniţială când ai puţine vaccinuri s-au constituit practic aceste centre de vaccinare şi cumva fenomenul era acela ca toţi oamenii care doresc să se vaccineze să vină către aceste centre de vaccinare. Pe măsură ce campania de vaccinare avansează şi vorbim de o mai mare amploare a campaniei de vaccinare, de mult mai mulţi oameni care se pot vaccina şi se vor vaccina, trebuie combinate abordările, pe de o parte să vină toţi care doresc să se deplaseze către anumite puncte unde se desfăşoară vaccinarea, dar sunt alte lucruri care se folosesc, spre exemplu, în Israel şi SUA, unde vaccinarea se desfăşoară şi în alte locuri, mergând mult mai mult şi crescând accesibilitatea. O variantă este şi cea cu medicii de familie”.