Atenție! Tentativă de fraudă pe OLX. Cum vă puteți feri

DE Octavia Constantinescu | Actualizat: 10.02.2021 - 19:03
Sursa imagine: Soumil Kumar/ Pexels.com

Există o nouă tentativă de fraudă online - atacatorii se folosesc de o imagine creată în ton cu identitatea vizuală a site-ului OLX, prin care utilizatorilor li se cer datele cardului, avertizează Centrul Naţional de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică (CERT-RO).

SHARE

„Echipa CERT-RO a primit în ultimul timp numeroase notificări cu privire la incidente de securitate cibernetică de tip fraudă, propagate prin intermediul serviciului OLX şi prin WhatsApp. Atacatorii contactează un utilizator care a publicat un anunţ de vânzare a unui produs pe OLX, se declară interesaţi de achiziţie, apoi susţin că au efectuat plata. Dar, pentru încasarea sumei corespondente ar fi necesară accesarea unui link şi introducerea datelor cardului pe care ar trebui virată suma. Desigur, este vorba despre o capcană, atacatorii sistând orice conversaţie după ce primesc datele de card, iar victimelor li se extrag bani din cont", atenţionează experţii în securitate cibernetică, într-un comunicat postat pe site. 

Utilizatorii serviciului OLX care pun spre vânzare anumite produse sunt contactaţi direct de potenţiali cumpărători. La scurt timp, folosind un anumit pretext, clientul fals mută conversaţia de pe OLX pe un alt canal de comunicare, de regulă WhatsApp. De cele mai multe ori, mesajele primite au o exprimare ciudată, deşi sunt în limba română. Este un semn că acel text ar putea fi fost tradus cu un instrument disponibil gratis online. Greşelile gramaticale sau repetiţia unor termeni în cadrul aceleiaşi propoziţii pot fi astfel de indicii, aşa că informaţiile trebuie analizate înainte de click.

Următorul pas pe care atacatorii îl fac este informarea potenţialelor victime că produsul a fost deja achitat. Aceştia generează un link fals unde vânzătorilor li se cer datele cardului, inclusiv codul CVV/CVC, sub pretextul de a fi făcută plata pentru produsul tranzacţionat. Din nefericire, acel link duce către o pagină de phishing, prin care infractorii cibernetici încearcă să colecteze datele de card ale utilizatorilor.

CERT-RO arată că ne putem da seama dacă este vorba despre o înșelătorie dacă analizăm denumirea domeniului din link-ul transmis (.xyz) și, astfel, putem observa că nu mai suntem pe site-ul oficial, ci pe un site cu probleme. În plus, singurul moment în care OLX cere introducerea datelor cardului este cel în care se cumpără serviciile OLX de publicare sau de promovare a anunţurilor.

CERT-RO mai precizează că, în momentul în care utilizatorul introduce datele de card pe astfel de site-uri de phishing, acestea intră automat în posesia atacatorilor, care au din acel moment posibilitatea de extrage bani de pe acel card. Desigur, orice conversaţie se opreşte, după acel moment, iar vânzătorii au surpriza nu doar că nu le-au intrat banii în cont, ci chiar că le-au fost extraşi ilicit anumite sume de pe card.

În ultimele zile, echipa CERT-RO a fost notificată de faptul că atacatorii folosesc şi alte identităţi vizuale pentru site-urile de phishing, de regulă ale unor companii cu reputaţie în România. Un exemplu ar fi FanCurier.

Specialiştii în securitate cibernetică recomandă analizarea cu atenţie şi validarea informaţiei primită, înainte de a face clic pe link-uri sau ataşamente din surse necunoscute.

De asemenea, recomandă atenţie la exprimarea interlocutorilor în scris, precum şi la corectitudinea gramaticală a textului, deoarece, de multe ori, atacatorii nu sunt de origine română şi se folosesc de instrumente automate de traducere a textului pentru a se conversa cu potenţialele victime în limba lor nativă.

În cazul în care un utilizator a căzut în această capcană, este vital să se adreseze cât mai repede băncii emitente a cardului, pentru a bloca cardul şi eventuale tranzacţii ilicite din cont. Ulterior, dacă a suferit pagube materiale, va trebui să depună o plângere la cea mai apropiată secţie de Poliţie, pentru a deschide o investigaţie în acest sens.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te