Asociația preotului Dan Damaschin, trimisă în judecată după demolarea unor anexe
Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași a decis trimiterea în judecată a Asociației „Glasul Vieții”, înființată de preotul Dan Damaschin, pentru tulburare de posesie și violare de domiciliu.
in informațiile puse cap la cap de „Ziarul de Iași”, este vorba despre o plângere penală depusă de o familie pe nume Lăzărescu, care reclamă faptul că asociația i-a pus la pământ o parte dintre construcțiile pe care le avea în proprietate pe un teren achiziționat de asociație. La rândul lor, reprezentanții asociației spun că nu există nicio problemă penală și așteaptă decizia instanței.
Momentan, dosarul penal se află în camera preliminară, judecătorii analizând dacă întrunește toate condițiile pentru a putea începe judecata pe fond. Procurorii nu s-au grăbit cu dosarul. Deși plângerea penală e depusă în 2022, când a fost deschis și dosarul, a fost nevoie de o solicitare în instanță din partea familiei Lăzărescu anul acesta ca cercetările să fie accelerate. Judecătorii le-au dat dreptate și au dispus ca procurorii să trimită în patru luni de zile dosarul în judecată. La final de iulie, acesta a fost trimis, iar în paralel a fost disjuns speța civilă, unde cel mai probabil familia se considerată afectată și solicită despăgubiri materiale.
Cum a început totul? Instanța a refuzat să oprească demolarea
Un litigiu mai vechi dintre familia Lăzărescu și Asociația „Glasul Vieții” explică fundalul dosarului penal ajuns acum la Judecătoria Iași. În vara anului 2022, membrii familiei au cerut instanței, pe calea unei ordonanțe președințiale, să oblige asociația să oprească lucrările de dezafectare a unor anexe gospodărești – o magazie, un beci și un gard – despre care susțineau că le aparțin în baza unor acte de proprietate din anii 1974–1975.
Mai multe pe ziaruldeiasi