Anchetă după ce actorul Victor Rebengiuc a fost amenințat cu moartea. Poliția are 2 suspecți
Poliția a făcut percheziții în cazul amenințării asupra lui Victor Rebengiuc. Actorul a primit amenințări în 2024, în contextul alegerilor prezidențiale.
Polițiștii din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Serviciul de Investigații Criminale (SIC) Central, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au pus în executare, joi, 12 februarie, un mandat de percheziție domiciliară, în municipiul București, la adresa a doi suspecți, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de amenințare.
Este vorba despre dosarul de amenințare deschis după ce actorul Victor Rebengiuc a primit mesaj de amenințare cu moartea, în anul 2024.
Anchetă după ce actorul Victor Rebengiuc a fost amenințat cu moartea. Poliția are 2 suspecți
Din datele și probele administrate în cauză a reieșit faptul că, la data de 5 decembrie 2024, după ce persoana vătămată și-ar fi anunțat participarea, la aceeași dată, la o manifestație pro-democrație organizată în Piața Universității, exprimându-și public opțiunea de vot, aceasta ar fi primit, prin intermediul mesageriei unei platforme de socializare, de la utilizatorul unui cont, un mesaj de amenințare.
Citește și: Victor Rebengiuc, la 91 de ani, anunță că este pregătit să moară. A fost desemnat cel mai bun actor
În concret, mesajul ar fi constat în amenințări cu săvârșirea unei infracțiuni grave, respectiv lovirea cu un topor la nivelul zonei vitale a capului, fapt ce i-ar fi creat persoanei vătămate o stare de temere.
„Eşti un boşorog retardat, depașit nociv și bolnav de comunism, care vede comuniști peste tot. Are, n-are legatură, tot la comuniști ajungi. Lăsați-ne în pace, să votăm pe cine vrem sa votam și pe cine e normal sa votam, altfel băgăm (informații prea dure)”, ar fi fost mesajul transmis actorului.
În urma perchezițiilor domiciliare, cei doi suspecți au fost depistați, fiind identificate și ridicate mai multe mijloace materiale de probă, de interes pentru cauză.
La finalizarea activităților, persoanele în cauză urmează să fie conduse la sediul Serviciului de Investigații Criminale - Central, în vederea desfășurării activităților procesuale ce se impun.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii din cadrul DGPMB - Serviciul de Investigații Criminale Central, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de amenințare.
Citește și: Victor Rebengiuc și Oana Pellea în fruntea unui miting istoric pro-Europa! 35 de ani de la Revoluție