duminică 21 iunie
EUR 5.2391 USD 4.5710
Abonează-te
Newsweek România

Afaceriști, notari, politicieni, soțul șefei Curții de Apel, despăgubiți de autostradă. S-a luat și 12.000.000

Data publicării: 19.06.2026 • 14:10 Data actualizării: 19.06.2026 • 14:26
Autostrada - Foto: Pro Infrastructura
Autostrada - Foto: Pro Infrastructura

Multe nume cunoscute pe lista persoanelor fizice și juridice cărora Statul Român le va achita diferite sume de bani în contul unor suprafețe de teren expropriate în vederea construirii Autostrăzii A8 pe raza județului Iași.

Aceștia vor primi zeci de milioane de lei din cele aproape 194 de milioane de lei alocate în acest sens prin intermediul Ministerului Transporturilor.

Printre beneficiari se numără primarii PNL din Lețcani și Coarnele Caprei, un consilier local PSD din Rediu, care este și dezvoltator imobiliar, consilierul județean PNL Radu Ionel Ursanu, oamenii de afaceri Vasile Lucian Apostol (Kosarom), Paul Lucian Craus (Casrep), Cristian Delcea (Egros) și Mihai Bogdan Gheorghiu (fondator Express Credit Amanet), notarii Pantilimon Tătaru și Daniela Bădărău. Lista proprietăților, a persoanelor fizice și juridice a fost publicată recent de către arenaconstrut.ro  și are 5.800 de poziții.

Două semnate, două în așteptare

Lista terenurilor proprietate privată aflate pe traseul Autostrăzii A8 din județul Iași, listă deocamdată în faza de proiect care urmează a fi aprobat de Guvern, cuprinde imobile din localitățile Moțca, Miroslovești, Stolnicești-Prăjescu, Pașcani, Heleșteni, Costești, Ion Neculce, Târgu Frumos, Bălțați, Podu Iloaiei, Erbiceni, Dumești, Lețcani, Miroslava, Rediu, Popricani, Victoria, Aroneanu și Golăiești. Terenurile private au suprafața cumulată de peste 12,2 milioane metri pătrați. Acestea vor fi expropriate în vederea construirii celor patru tronsoane SAFE aferente Autostrăzii A8 Tg Neamț – Iași – Ungheni, pe raza județului Iași. Până acum, două din cele patru contracte sunt semnate, iar alte două așteaptă soluționarea contestațiilor în vederea semnării.

În calitate de persoană fizică, pe lista celor care vor rămâne fără o parte din proprietățile de pe traseul viitoarei Autostrăzi se află Vasile Lucian Apostol, unul dintre deținătorii Grupului Kosarom – cultivator de cereale, creșterea animalelor și producător de carne și mezeluri. Singur sau împreună cu Ioan Antoci (un colaborator vechi în afaceri) și soția acestuia, fiul lui Neculai Apostol (fondatorul Kosarom, fost prefect și senator) va fi expropriat de suprafețe aflate pe raza comunei Ion Neculce, toți urmând să primească aproape 316.000 lei. Și firme din grup – Suinprod și Avi Top – vor fi expropriate, pe raza comunelor Bălțați și Ion Neculce și a orașului Târgu Frumos. Valoarea: aproape 20.000 de lei. Mai mult pe ziaruldeiasi

Mai multe articole din secțiunea Actualitate
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră