sâmbătă 06 septembrie
EUR 5.0787 USD 4.3463
Abonează-te
Newsweek România

Afacerea murdară a șefului Gărzii de Mediu Ilfov. DNA l-a „spălat” de corupție

Data publicării: 29.03.2021 • 15:34 Data actualizării: 29.03.2021 • 15:45
În 2020, Emil Grigore a fost în fruntea descinderilor Gărzii de Mediu de la Sintești. (FOTO: Inquam Photos/Octav Ganea)
În 2020, Emil Grigore a fost în fruntea descinderilor Gărzii de Mediu de la Sintești. (FOTO: Inquam Photos/Octav Ganea)

Numit politic în funcție de aproape 10 ani, actualul șef al Gărzii de Mediu din Ilfov a îmbinat afacerile urât mirositoare cu utilul funcției sale, scrie publicația Buletin de București.

Plătit de stat să vegheze asupra respectării legilor de protecție a naturii, Emil Grigore a încheiat contracte de preluare și neutralizare a levigatului cu firme aflate în jurisdicția sa.

Conflictul de interese pălește însă în fața unui dosar ajuns pe masa procurorilor din Giurgiu, după ce a trecut pe la Parchetul din Bolintin Vale și DNA: cisternele cu otravă ale lui Emil Grigore au fost surprinse de polițiști în timp ce se pregăteau să verse mizeria de la groapa Vidra în Râul Argeș, lângă barajul Mihăilești.

Din dosarul inițial au fost eliminate „uzul de fals”, „falsul în declarații”, „traficul de influență” și „operațiunile financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția”.

Citește și: Surse: Miniștrii Turcan, Bode și Cîmpeanu s-au plâns în B.Ex. al PNL că nu sunt susținuți de partid

Iulie 2019. Pe malul drept al Râului Argeș, la o aruncătură de băț de stația de epurare din Mihăilești, o cisternă lucioasă este flancată de două mașini de poliție. Autoutilitara este pe un drum tehnologic însă sub ea se află o conductă, doar cu un singur sens, dar nu către facilitatea de tratare a apelor uzate. Doar o plăcuță din aluminiu, inscripționată cu litera A și lipită sub parbriz, dezvăluie tipul de încărcătură care trebuia să fie descărcat în natură.

Citește și: Florin Iordache, salariu de 22.000 lei/ lună. Asimilat unui ministru, are mașină, secretară, diurne

De la distanță, cisterna pare de uz alimentar, însă dincolo de pereții de inox se află 19 tone de lichid strâns de pe fundul gropii de gunoi de la Vidra, adică, potrivit terminologiei stabilite de lege, levigat sau “deșeuri periculoase”.

Vidanja-mamut nu este la prima cursă de acest fel între Vidra și tubul de lângă Argeș. Mașinile de poliție au răspuns la apelul unui cetățean care a mai surprins-o parcată, inclusiv noaptea, între ciulinii de pe malul râului. (Mai multe amănunte în publicația Buletin de București).

Mai multe articole din secțiunea Actualitate

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră