Adrian Năstase a anunţat că-şi retrage colecţia din Muzeul Naţional de Artă

DE Florin Budescu | Actualizat: 26.01.2024 - 14:36
Adrian Năstase a anunţat că-şi retrage colecţia din Muzeul Naţional de Artă - Foto: Facebook/Adrian Năstase

Adrian Năstase a anunţat că-şi retrage colecţia din Muzeul Naţional de Artă. Adrian Năstase, fost premier, a anunţat pe blogul său, că retrage lucrările din colecţia sa, care au fost incluse în expoziţia "Victor Brauner. Între oniric şi ocult".

SHARE

Adrian Năstase a anunţat că-şi retrage colecţia din Muzeul Naţional de Artă. Adrian Năstase, fost premier, a anunţat pe blogul său, că retrage lucrările din colecţia sa, care au fost incluse în expoziţia "Victor Brauner. Între oniric şi ocult", după controversa creată în jurul acestora, privind autenticitatea.

Cel puţin doi critici de artă acuzaseră faptul că Adrian, Andrei şi Mihnea Năstase au adus la Muzeul Naţional de Artă falsuri.

Adrian Năstase a anunţat că-şi retrage colecţia din Muzeul Naţional de Artă

În urma acuzaţiilor din spaţiul public, făcute de expertul Pavel Şuşară, Adrian Năstase, care deţine în colecţia de artă tablouri care ar fi semnate Victor Brauner, pe care le-a împrumutat MNAR, a decis să le retragă.

În contextul controversei legată de autenticitatea unor opere de Victor Brauner, din expoziţia dedicată artistului, de la Muzeul Naţional de Artă al României, istoricul de artă Adrian Buga recomanda, într-un text publicat pe Facebook, ca MNAR „să facă urgent o contraexpertiză".

Aceasta ar fi trebuit "realizată de experţi internaţionali în opera lui Brauner, care să confirme sau să infirme acuzele legate de problemele de autenticitate ale operelor din colecţiile: Adrian Năstase, Andrei Năstase, Mihnea Năstase”.

Citeşte şi: Încă 2 dosare pentru Truică, fostul șef de cabinet al lui Năstase condamnat la 7 ani de pușcărie

"Am aşteptat, cum era normal, ca direcţia muzeului - cea care mi-a solicitat lucrările şi care le-a selectat pentru a le expune - să se pronunţe. Au fost patru zile de linşaj mediatic în care am reuşit să fac celebrul test al aviatorilor “friend or foe”.

Interesant este că acum au apărut în peisaj şi progeniturile unor foşti trădători, „experţi” ai colecţiilor de artă regale dispărute din România sau au fost reactivate personaje din arhivele CNSAS", a scris Năstase, pe blog.

"Am crezut, cu naivitate, că mă bucur de un anumit respect în lumea artei ţinând seama de contribuţiile mele ca premier în acest domeniu - muzee şi colecţii, biblioteci, sute de obiective restaurate (menţionez doar Muzeul Naţional de artă contemporană sau Muzeul hărţilor şi multe altele), indemnizaţiile de merit pentru 700 de oameni de cultură , proiectul Oraşului artiştilor (care, din păcate, nu a fost dus până la capăt de guvernarile ulterioare).

Citeşte şi: Fiul fostului lider PSD Adrian Năstase a dat chix cu campingul de fițe de la Corbu. Și 500 lei/zi

Recunosc, am fost afectat de modul în care oameni pe care i-am preţuit au încercat să mă folosească drept “collateral damage” intr-o bătălie de reglare de conturi.

M-aş fi aşteptat deci la o semnalare personală, de bună credinţă, in măsura în care unele lucrări vizate fuseseră expuse şi în urmă cu 20 de ani", a scris el.

Directorul general al Muzeului Naţional de Artă al României, Călin Stegerean, explică joi, într-un comunicat, transmis News.ro, că „lucrările din colecţia familiei Năstase”, despre care s-a insinuat în spaţiul public că ar fi false, „au fost selectate de curatorul expoziţiei în baza coroborării unor informaţii rezultate din articole şi semnalarea lor în diverse publicaţii, a unor autentificări realizate de personalităţi din domeniu”.

MNAR „respinge cu fermitate insinuările privind complicitatea cu distorsiunile de pe piaţa de artă şi emiterea unor acuzaţii fără dovezi”.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te