Acțiunea „Blocada”, pe Litoral: Polițiștii, pe urmele turiștilor beți, drogați sau scandalagii

DE Mircea Neacșu | Actualizat: 13.08.2023 - 09:04
Acțiunea „Blocada”, pe Litoral: Polițiștii, pe urmele turiștilor beți, drogați sau scandalagii - Foto: dobrogea.tv

În minivacanța de Sf. Maria, polițiștii și jandarmii desfășoară în stațiunile de pe Litoral acțiunea „Blocada”, pentru menținerea unui climat optim de ordine și siguranță publică.

SHARE

La data de 11 spre 12 august a.c., polițiști din cadrul Poliției orașului Năvodari și Secției 5 Poliție Rurală Cogealac, împreună cu jandarmi din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Tomis Constanța, au continuat acțiunea ”Blocada”.

Polițiștii și jandarmii au acționat, în sistem integrat, pentru menținerea unui climat optim de ordine și siguranță publică.

Scopul acțiunii a fost asigurarea siguranței constanțenilor și turiștilor aflați pe litoralul Mării Negre, în perioada minivacanței prilejuite de Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului și Ziua Marinei Române.

Citește și: Risc de incendiu, la baterii: Producătorul de camioane electrice Nikola a oprit vânzările

Totodată, s-a urmărit creșterea gradului de siguranță rutieră, prin depistarea și sancționarea conducătorilor auto care conduc sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor interzise. Astfel, au fost legitimate aproximativ 80 de persoane și au fost verificate peste 60 de vehicule și 11 locații publice.

În urma activităților desfășurate, polițiștii au aplicat 42 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 18.000 de lei, dintre care 27 la O.U.G. 195/2002, 8 la Legea 61/1991, iar restul pentru alte abateri.

Totodată, au fost constatate 2 infracțiuni la regimul circulației rutiere, relatează dobrogea.tv.

Citește și: Garsoniera de 30.000 euro de numai 15 mp fără loc de masă și unde holul e mai mare ca sufrageria

Bărbat de 29 de ani, prins la volan beat și fără permis

La data de 11 august a.c., în jurul orei 23.55, polițiști din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Cogealac au identificat un bărbat, de 29 de ani, care a condus un autoturism, pe strada Vadului, din Comuna Corbu, având suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice, pentru perioada în curs, și fiind sub influența băuturilor alcoolice. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat. 

Ulterior, a fost condus la spital, unde a refuzat prelevarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. 

În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală. La acțiune au participat și luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale.

Un tânăr de 26 de ani a condus băut și drogat cu cocaină, amfetamină și canabis

La data de 12 august a.c., în jurul orei 00.10, polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Biroul Rutier au identificat un bărbat, de 26 de ani, care a condus un autoturism, pe bulevardul 1 Mai Vechi, fiind sub influența băuturilor alcoolice și a substanțelor psihoactive.

Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat, și cu aparatul drugtest, rezultatul fiind pozitiv la cocaină, amfetamină și canabis. Ulterior, a fost condus la spital, pentru prelevarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei și a prezenței substanțelor psihoactive în sânge.

În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală.

Totodată, polițiștii le-au adus la cunoștință conducătorilor auto prevederile Legii 213/2023, intrată în vigoare la data de 13 august a.c., potrivit cărora persoanele care conduc fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule sau sub influența alcoolului ori a drogurilor și provoacă accidente rutiere, soldate cu decesul unor persoane, vor fi condamnate la pedeapsa închisorii cu executare.

URMĂREŞTE-NE PE GOOGLE NEWS

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te