Oana a decis să se mute în Statele Unite chiar dacă nu cunoștea aproape deloc limba engleză. A acționat din instinct și nu a greșit.
A plecat în SUA fără să știe deloc engleza, acum are compania ei, care promovează astronauți NASA
“Acest lucru a marcat un nou capitol în viața mea și, privind în urmă, știu că a fost decizia corectă pentru mine. Am ajuns în Fresno, California, în decembrie 2011, și am avut norocul de a locui la familia surorii mele.
În ciuda faptului că nu știam deloc limba engleză, am reușit să întâlnesc oameni buni și generoși care mi-au oferit oportunități. Mi-am dat seama rapid că îmbunătățirea abilităților mele de comunicare era crucială pentru a reuși în America.
Pentru a realiza acest lucru, am început să fac voluntariat pentru diverse organizații non-profit, cum ar fi Children's Hospital Foundation, Make a Wish Foundation,și Imani Care International”, povestește Oana Tucker.
Voluntar în campania unui procuror american
Întâlnirea cu Lisa Smittcamp, a produs o schimbare importantă în carierea Oanei Tucker. “Ea a lăsat deoparte engleza mea stricată cu accent românesc și m-am oferit voluntar pentru campania ei politică, ea candidând pentru postul de procuror districtual din Fresno County. Câteva luni mai târziu m-a angajat ca manager de birou, unde am ajutat la planificarea evenimentelor de strângere de fonduri și am coordonat toate lucrurile logistice pentru campania ei.
Citește și: Top 100 Români de Pretutindeni 2023: Omagiem comoara prea puțin prețuită a României
Lisa se află la cel de-al treilea mandat de procuror districtual al comitatului Fresno și a devenit mentorul meu de-a lungul anilor și o foarte bună prietenă”, își amintește Oana Tucker.
Membră a Societății Internaționale a Femeilor Profesioniste
Acum, Oana Tucker este membră a Societății Internaționale a Femeilor Profesioniste și are propria companie de success, OP Global Events.
Anul acesta, OP Global Events, în parteneriat cu SFABW, a organizat, la București, evenimentul "AimHigher Romania!", care se concentrează pe explorarea spațiului și educație. În cadrul acestui eveniment au fost aduși în România astronauți NASA și i-a fost decernat lui Dumitru Prunariu, premiul Space Pioneer Award.
“Românii sunt cunoscuți pentru rezistența lor de neegalat, ingeniozitatea și natura lor harnică. Nu renunțăm niciodată până nu ne atingem obiectivele”, spune Oana Tucker.
Oana Tucker a fost nominalizată în Top 100 Români de Pretutindeni 2023, un eveniment RePatriot.