duminică 07 septembrie
EUR 5.0787 USD 4.3463
Abonează-te
Newsweek România

27 de medici, testați pozitiv, trei secții din Spitalul Galați se închid pentru dezinfecție

Data publicării: 24.11.2020 • 17:18 Data actualizării: 24.11.2020 • 17:20
Spitalul de Urgență Sf. Andrei din Galați/FOTO: expressdedunăre.ro
Spitalul de Urgență Sf. Andrei din Galați/FOTO: expressdedunăre.ro

Directorul Spitalului Judeţean de Urgenţă "Sf. Andrei" din Galaţi, Alina Dobrea, a declarat că trei secții ale spitalului se vor închide pentru dezinfecție terminală, după ce 27 de cadre medicale care lucrează acolo au fost testate pozitiv, a scris Agerpres.

Potrivit acesteia, în cele trei secţii - Chirurgie 3, Nefrologie şi Medicală 1 - sunt internaţi 26 de pacienţi care sunt transferaţi la alte secţii din spital. Toţi pacienţii au fost testaţi pentru COVID-19 iar rezultatele au fost negative.

De asemenea, toţi angajaţii din cele trei secţii medicale închise au fost testaţi COVID-19. Cele mai multe cadre medicale infectate cu SARS CoV 2, respectiv 16, sunt la secţia Medicală 1, la Nefrologie au fost testate pozitiv alte şase cadre medicale, iar la Chirurgie 3, un număr de cinci.

Cazuri de îmbolnăviri cu noul coronavirus sunt şi la alte secţii din spital, inclusiv medicul epidemiolog al unităţii medicale, motiv pentru care Spitalul Judeţean Galaţi a solicitat DSP detaşarea unui cadru medical care să coordoneze anchetele epidemiologice.

Spitalul Judeţean Galaţi a mai trecut, în luna iulie a acestui an, printr-un episod de infectare cu SARS-CoV-2 a personalului, când din cei 2.200 de angajaţi peste 190 au fost testaţi pozitiv.

Mai multe articole din secțiunea Actualitate

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră