Cătălina Bogoi, în Maroc, dar cu România în suflet

DE Newsweek România | 09.10.2022 - 12:40
Cătălina Bogoi - Președinte Asociația Maroc-Roumaine (AMRP) - Rabat, Maroc

Cătălina Bogoi a absolvit ASE, secția franceză, apoi a urmat cursurile Université Clermont Ferrant din Franța și are un Master în Marketing Internațional.

SHARE

Spune că traseul ei profesional a fost unul variat și destul de imprevizibil.

Ca economist licențiat, specialist în Marketing, cu experiență în mari companii francofone din România (departamentul comercial și financiar), a ajuns în Maroc, unde a lucrat pe rând în publicitate, comunicare și educație. 

„De 5 ani, am adăugat la experiență și managementul cultural și leadershipul comunitar, iar, de 10 ani, în paralel desfășor un proiect ce ține de sfera administrativă. Folosesc în activitatea zilnică trei limbi, iar româna ocupă un loc aparte în educația copiilor mei.

Am avut satisfacții pe măsura ambițiilor mele și a curajului de a lua lucrurile de la 0. 

Cel mai important lucru pe care l-am bifat, mai ales în contextul atât de imprevizibil al ultimilor ani, este adaptabilitatea“, ne-a povestit Cătălina Bogoi. 

Chiar dacă este departe de țară, Cătălina Bogoi spune că de România o leagă totul, de la formare, la identitate culturală, la limba română cu care și-a învățat proprii copii.

„Conduc un organism de parteneriat româno-marocan, sunt practic în legătură zilnică cu tot ce ține de România, unde de altfel și călătoresc destul de des. Acasă vorbesc română în familie.

Pe lângă acestea, am conceput diferite cursuri de limba românā pentru studenții marocani, iar legătura cea mai de suflet este crearea Școlii Românești de Weekend de la Rabat, care activează de 5 ani“, ne-a spus Cătălina Bogoi.

Pentru ca lucrurile să meargă mai bine în România, Cătălina Bogoi crede că Educația trebuie reformată în ansamblul ei și că Sănătatea este un domeniu care trebuie adus la standardele din 2022. 

„Consider Educația ca fiind pilonul de bază când vine vorba de conturarea unui prezent și a unui viitor optim pentru o țară și o nație“, consideră Cătălina Bogoi. 

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te