Când te poate obliga vecinul să tai un copac din curtea ta? Are voie să taie crengile care cad în curtea lui?
Nu poți planta copacii oriunde și nici nu îi poți lăsa să crească la orice înălțime. Trebuie să respecți niște reguli foarte clare. Altfel, vecinul îți poate cere să îl tai. Dacă refuzi se poate adresa primăriei cu cererea de tăiere. Iar primăria nu va avea încotro.
Oamenii cred că pot face absolut tot ceea ce vor la ei în curte, dar nu este așa. Poți face ceea ce dorești dar să nu deranjezi vecinii. Dacă se întâmplă asta, poți plăti
Când te poate obliga vecinul să tai un copac din curtea ta? Ai grijă să nu depășească această înălțime
Așa cum nu au voie să dai muzica tare, iar după ora 22 este complet interzis, la fel nu poți să plantezi copaci foarte aproape de gardul vecinului.,
Regulile privesc nu doar distanța față de gard, ci și dimensiunea copacului.
Legea psune foarte clar:
„(1) În lipsa unor dispoziţii cuprinse în lege, regulamentul de urbanism sau a obiceiului locului, arborii trebuie sădiţi la o distanţă de cel puţin 2 metri de linia de hotar, cu excepţia acelora mai mici de 2 metri, a plantaţiilor şi a gardurilor vii”.
Astfel, copacii care sunt mai mici de 2 metri pot să fie sădiți și mai aproape de gard. De obicei gardul are cam 2 metri de aici această derogare.
Dacă însă copacii au peste doi metri, legea e clară - ei trebui puși la o distanță mai mare de 2 metri de gard.
„(2) În caz de nerespectare a distanţei, proprietarul vecin este îndreptăţit să ceară scoaterea ori, după caz, tăierea, la înălţimea cuvenită, a arborilor, plantaţiilor ori a gardurilor vii, pe cheltuiala proprietarului fondului pe care acestea sunt ridicate”, spune legea.
În plus, vecinul poate să taie crengile copacilor tăi care se apleacă la el în curte:
„(3) Proprietarul fondului peste care se întind rădăcinile sau ramurile arborilor aparţinând proprietarului vecin are dreptul de a le tăia, precum şi dreptul de a păstra fructele căzute în mod natural pe fondul său”, zice legea.
CONCLUZIE Atenție unde plantați pomii la dvs în curte! Puteți rămâne fără ei.