Sâmbăta Mare, ultima zi înainte de sărbătoarea Învierii Domnului, este dedicată ultimelor pregătiri pentru Paşte.
Acum se prepară mâncărurile din carne de miel și se pregătesc coșurile pentru biserică.
Această zi este ultima din Postul Paștelui. A doua zi, cei care au postit pot mânca din mâncarea de dulce.
Tradiții și superstiții în Sâmbăta Mare. Ce se întâmplă dacă dormi în noaptea de Înviere?
De obicei, în această zi se sacrifică mielul, care este simbolul lui Iisus în tradiţia creştină. Atunci când Iisus a murit pe cruce pentru mântuirea lumii ca un miel nevinovat, a fost numit „Mielul lui Dumnezeu'', simbolizând sacrificiul său desăvârşit.
Citește și: Motivul pentru care trebuie să treci pe sub masă, la biserică, în Vinerea Mare? De ce ții post negru
De obicei, de pe masa creştinilor, în ziua de Paşti, nu lipsesc preparatele din miel, precum: drobul, borşul de miel, stufatul sau friptura.
În Sâmbăta Mare, gospodinele pregătesc mâncarea pentru masa de Paşti şi fac ultimele retuşuri prin casă.
Principala grijă a oamenilor înainte de sărbătoarea Sfintelor Paşti nu este însă mâncarea, ci primenirea hainelor, căci, la fel ca apa, haina are un rol purificator, notează site-ul omanianmonasteries.org, citat de Agerpres.
Citește și: Vinerea Mare: zi de post negru, pocăință, durere și tăcere. Ce este absolut interzis să faci
Încă de la începutul Postului, gospodinele croiesc cămăşi noi, atât pentru ele cât şi pentru restul familiei, pentru a le purta în ziua de Paşti.
Seara, gospodinele pregătesc coşul pe care urmează să-l ducă la biserică, la slujba de Înviere.
În el pun, de regulă, o lumânare, ouă roşii, pască şi cozonac. În unele zone se mai pun şi o bucată de slănină, şuncă, zahăr, făină, sare, usturoi, busuioc, cârnaţi şi o coptură în formă de miel.
Peste toate acestea se aşterne cel mai frumos ştergar din casă. Înainte de miezul nopţii, se porneşte către biserică, unde credincioşii primesc lumină, semn al Învierii Domnului.
Citește și: Ce semnificație au zilele din Săptămâna Mare din post și de ce se ține post negru? Ce să NU faci?
După slujbă, oamenii merg la cimitir şi aprind şi acolo lumânări, pentru a vesti şi celor de dincolo Învierea Mântuitorului.
Tradiții și superstiții
Pentru ca toţi membrii familiei să fie sănătoşi în decursul întregului an, oasele şi resturile adunate după ce se taie mielul se îngroapă la rădăcina unui măr sau păr sănătos.
De Paşti, se spune că femeile trebuie să aibă măcar o camaşă nouă, iar bărbaţii măcar o pălărie.
Începând de luni şi până sâmbătă, în Săptămâna Patimilor, se îmbracă haine de doliu. În ziua de Înviere se schimbă hainele cu altele noi, albe.
Citește și: Iuda l-a vândut pe Iisus Hristos pentru 30 de arginți. Cât ar însemna acea sumă în banii de azi?
Se spune că „dacă vrei să ţi se împlinească cele mai arzătoare dorinţe, nu trebuie să dormi cu niciun chip în noaptea de Sâmbăta Mare, întrucât atunci când se deschid cerurile, Domnul nu poate vedea înlăuntrul fiinţei tale şi nu-ţi poate dărui ce-ţi doreşti”.
Dacă te împiedici în timp ce te îndrepţi către slujba de Înviere, se spune că vei avea un an greu şi plin de încercări, scrie zilesinopti.ro.
Citește și: Cum arăta Iisus Hristos, de fapt? Chipul, recreat de inteligența artificială. Controversa stârnită
Atunci când se trag clopotele la slujba de Înviere, este bine să ţii un fier între dinţi, astfel încat să fii ferit de dureri de măsele întreg anul.
Ouăle de Paşti apără de ghinioane, iar coaja lor, îngropată în pământ, apără vitele de deochi. Fetele nemăritate dacă păstrează cojile grăbesc căsătoria.
Se spune că sâmbătă seara se deschid cerurile, iar sufletele rudelor decedate vin la casa unde au locuit înainte de plecarea în eternitate.