''The War With Grandpa'', o comedie cu Robert De Niro despre războiul dintre un septuagenar viclean şi nepotul său pentru un dormitor, trebuia să fie lansat în 2018. Planurile s-au modificat însă după căderea lui Harvey Weinstein, producătorul american de film condamnat pentru viol şi agresiune sexuală şi a companiei sale, The Weinstein Company, care a finanţat în trecut producţii de succes, precum ''Home Alone''.
După doi ani, ''The War With Grandpa'' a fost în sfârşit lansat, chiar dacă într-un peisaj cinematografic total diferit, afectat de o criză existenţială provocată de pandemia de coronavirus nou.
Filmul a obţinut încasări de 3,6 milioane de dolari la box-office-ul american în primul weekend de la lansarea în 2.205 de săli de cinematograf. Producţia a primit în acelaşi timp critici din partea specialiştilor pentru lipsa de originalitate şi de umor.
În vremuri de pandemie, când majoritatea pieţelor din domeniul cinematografiei sunt închise, precum cele din New York City şi Los Angeles, această lansare ar putea fi considerată una decentă având în vedere suma obţinută din încasări. Potrivit Forbes, aceasta este cea mai slabă performanţă realizată de o producţie aflată în fruntea box-office-ului din 1988, ceea ce reflectă o dată în plus problemele cu care se confruntă industria în aceste vremuri neprielnice.
101 Studios, noua companie condusă de fostul director executiv al Weinstein Company, David Glasser, a achiziţionat drepturile pentru ''The War With Grandpa'' şi l-a lansat.
''The War With Grandpa'' a detronat producţia ''Tenet'' a lui Christopher Nolan. În cea de-a şasea săptămână de la lansare, ''Tenet'' a obţinut încasări de 2,1 milioane de dolari pe plan intern, acumulând venituri totale de 48,3 milioane dolari. Thriller-ul SF al Warner Bros. a obţinut 9,8 milioane de dolari la nivel mondial în acest weekend pe şaizeci şi două de pieţe, suma totală din încasări la nivel mondial ajungând la 323,3 milioane de dolari.
Relansarea de către Disney a producţiei ''Hocus Pocus'' a fost de asemenea un succes rar în epoca COVID-19, obţinând 1,2 milioane de dolari. Comedia cu vrăjitoare malefice dar amuzante, interpretate de Bette Midler, Sarah Jessica Parker şi Kathy Najimy, nu a avut iniţial succes de casă, însă a devenit un film cult, fiind redifuzat constant de televiziunile americane în preajma sărbătorii de Halloween.
''The New Mutants'', spin-off-ul din seria ''X-Men'' pe care Disney a moştenit-o după ce a achiziţionat Fox, a obţinut încasări de 685.000 de dolari şi venituri totale de 22 de milioane de dolari. Cu aceste rezultate modeste, ''The New Mutants: Part 2'' pare un vis permanent amânat, notează Reuters.
Potrivit Comscore, doar 48% dintre cinematografele din America de Nord sunt în prezent deschis.
Thrillerul ''Unhinged'' al Solstice Studios se află pe locul cinci în box-office după acest weekend, cu încasări de 660.000 de dolari din 1.608 de locaţii în al nouălea weekend de la lansare, şi venituri totale interne de 19,35 milioane de dolari, relatează Xinhua.
''Yellow Rose'' al Sony, o dramă despre o fetiţă de origine filipineză care visează să devină vedetă de muzică country, a obţinut încasări la box-office-ul nord-american de 150.000 de dolari din 900 de săli de cinematograf şi venituri totale pe plan intern 170.000 de dolari.
Warner Bros a anunţat la începutul acestei luni că va amâna lansările filmelor "Dune" şi "The Batman", o decizie considerată o nouă lovitură dată industriei de divertisment, deja sever afectată de restricţiile şi măsurile de distanţare sociale impuse de pandemia COVID-19, care au închis sălile de cinematograf din întreaga lume.
Şi alte filme Warner Bros cu buget considerabil şi-au văzut amânate lansările, printre acestea figurând "Wonder Woman 1984".
De asemenea, lansarea noului film din franciza "James Bond", intitulat "No Time to Die", a fost la rândul ei amânată pentru aprilie 2021.